Astazi se implinesc 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, piatra unghiulara de la baza Statului Român modern.

Clădirea din imaginile de mai sus a purtat numele de Hotel Concordia. Se află în strada Smârdan, în plin centru vechi al Bucureștiului. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, ea a fost scena întâlnirii deputaților din Partida Națională care au decis alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza drept domn al Țării Românești și al Moldovei, realizând astfel Unirea Mică.

Clădirea prezintă interes și din alte motive. În incinta ei a funcționat multă vreme cafeneaua Brenner.

„La cafeneaua Brenner, la 1854, Tolstoi era un client obişnuit. La vremea aceea, Hotel Concordia era cel mai european hotel din Bucureşti, înainte de Hotel de Bulevard. Veneau aici cei occidentalizaţi, paşoptiştii, cei care regăseau aici serviciile de lux de la Viena. În curtea interioară erau mese, un restaurant. Constantin Dobrogeanu Gherea s-a ascuns aici de ruşi şi a vrut să facă o spălătorie”

Spunea, într-o discuţie publică din 2013, scriitorul Stelian Tănase.

Clădirea este încadrată pe lista monumentelor istorice a municipiului Bucureşti din 2010 cu nr. crt. 2025, cod LMI B-ÎI-m-B-19708, însuși zona unde se află este o zonă protejată. Dar, în fapt, spun arhitecții, nimeni nu protejează nimic. Unii nu se sfiesc să categoriseasca administrația locală a Bucureștiului drept “o adunătură de barbari”și văzând tragedia prin care trece această clădire de o importantă istorică crucială, alături de alte monumente istorice la fel de importante aflate prin tot Bucureștiul, nu poți să nu le dai din păcate dreptate.

De ani de zile arhitecți, ziariști, oameni de cultură au tot scris petiții și au adresat autorităților apeluri să exproprieze clădirea, azi proprietate privată și aflată într-o stare de degradare, pentru a fi restaurată și transformată în Muzeul Unirii din București. Autoritățile tot promit, cele mai recente promisiuni aparțin Gabrielei Firea. Fără rezultat.

În mod extrem de meschin autoritățile de după 1989 se fac că plouă. Anul acesta nu face disonanță. Manifestările dedicate Unirii Mici, pentru care s-au cheltuit sume considerabile, se organizează la Focșani și Iași, deși orașul care ar trebui să le gazduiasaca este , clar, BUCUREȘTIUL.

Iată ce scrie pe pagina personală arhitectul Șerban Sturdza, epilogul acestei triste povești:

„RUŞINE! Sărbătorim un secol de la Unirea României în acelaşi mod păgubos care a ajuns să ne caracterizeze: de ochii lumii şi de dragul burţii.
În fiecare an, în 24 ianuarie, cei care s-au nimerit a fi aleşi în conducerea ţării, s-au năpustit la Iaşi să se bâţâie în Hora Unirii în faţa televiziunilor. Anul ăsta, au declarat Ziua Unirii zi nelucrătoare pentru ogoirea votanţilor. Clădirea din Bucureşti în care s-a făcut Unirea dintre Moldova şi Ţara Românească, stă, însă, să se dărâme de ani buni. Aceiaşi aleşi care se dănţuie la Iaşi, nu dau două parale pe ea. Ca pe mai nimic din ce înseamnă Patrimoniu. RUŞINE!
Poporului nu îi pasă. Decât de faptul că nu trebuie să meargă la serviciu de ziua Micii Uniri. Iar fericirea lui e deplină dacă pică de-o sarma şi-o ţuiculiţă la festivităţi. În cursul unui an, bucureştenii adunaţi de pretutindeni trec în şuvoaie pe strada Smârdan din centrul Bucureştilor pe lângă o clădire care stă să cadă. Şi în care acum 159 de ani li s-a scris istoria. Şi li s-a hotărât viitorul. Şi, nu-i aşa, dacă treaba s-a făcut, cui îi mai trebuie clădirea?! Poa’ s-o dea jos. RUŞINE!
Arhitecţilor, istoricilor şi minorităţii intelectuale care a rămas conştientă li se adumbreşte uşor fruntea când trec pe lângă fostul hotel Concordia. Însă foarte puţin. Şi le trece repede. RUŞINE!
Cuza Doamne, Kogălniceanu, spuneţi-le şi celorlalţi că noi, românii, nu v-am meritat. RUŞINE, ROMÂNIA!”

Surse foto: digi24.ro, historia.ro.