Comisarul European pentru sănătate şi siguranţă alimentară Vytenis Andriukaitis i-a cerut ministrului Agriculturii Petre Daea, într-o scrisoare publicată pe Twitter, să stopeze exportul a 70.000 de ovine către o serie de state arabe, invocând bunăstrarea animalelor. Solicitarea de stopare a exportului de ovine, vine în urma unei sesizări din partea organizaţiilor care luptă pentru drepturile animalelor, precum Eurogroup for Animals.

Potrivit Mediafax, 70.000 de oi urmează să fie încărcate pe nava Al Shuwaikh, deţinută de compania Kuweit Livestock Transport & Trading (KLTT), cunoscută şi sub numele de Al Mawashi şi vor fi transportate către Kuwait, Qatar şi Emiratele Arabe Unite, unde are loc, în august, “Festivalul sacrificiului”.

În srisoarea adresată ministrului Agriculturi, Petre Daea, Vytenis Andriukaitis spune că animalele vor fi expuse unor temperaturi extreme, iar prevederile legale din domeniu interzic transportul acestora în astfel de condiţii. Totodată,   comisarul precizează că a mai atras atenţia autorităţilor române asupra unor astfel de situaţii, şi că a primit asigurări că legislaţia română va fi modificată pentru a preveni astfel de situaţii.