La slujba pe care o va ține Papa Francisc în Iași la început de vară calendaristică , organizatorii se așteaptă să ajungă aici peste o sută de mii de pelerini. De aceea aceștia se gândesc la diferite soluții pentru a nu bloca orașul. Mai multe detalii și recomandări din partea organizatorilor veți putea găsi pe site-ul pelerinajului de la Sumuleu Ciuc, unde Papa va ajunge pe data de 1 iunie. De asemenea, până în acest moment la slujba Papei Francisc și-au anunțat prezența circa 30.000 de credincioși.

Dacă și tu îți dorești să ajungi la slujba Papei Francisc trebuie să ai în vedere înscrierea pe listele deschise de Episcopia Romano-Catolică din Iași, pe care le găsiți în parohiile din toată regiunea de Nord-Est. Și cum sunt foarte mulți pelerini care s-au înscris deja pe listele dispuse, aceste lucruri sunt afirmate de către reprezentanții bisericii.

„Noi avem în parohia noastră în jur de 400 de persoane, sunt copii, tineri şi adulţi care vor merge cu autocarul, iar o parte din ei vor merge cu trenul şi mulţi care vor merge cu maşinile proprii”, conform celor spuse de către Daniel Ghițiu, preot paroh Gherăiești.

De asemenea, Anton Cioba, purtător de cuvânt al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea spune:

„Sunt foarte multe persoane care s-au înscris, nu pot să le estimez acuma pentru că, la sfârşitul săptămânii o să centralizăm datele”.

În momentul în care vă veți înscrie pe site trebuie să bifați dacă mergeți individual sau dacă mergeți cu grupul, trebuie să vă lăsați numărul de telefon, adresa de e-mail  și trebuie să mai scrieți date despre zona de unde veniți și bineînțeles cu ce mijloc de transport veți ajunge la locul slujbei. Tot aici veți fi nevoiți să vă declarați religia, dar și alte date cum ar fi adresa poștală. După înscriere, pelerinii primesc un bilet de intrare electronic cu cod de bare. Totodată organizatorii vă recomandă să nu veniți cu maşina personală.

credit foto: Radio Romania Cultural