În ultima perioadă tot mai multe persoane mor din cauza melanomului, acesta fiind cea mai agresivă formă de cancer de piele. În cazul acestuia, cercetările au arătat că pielea expusă un timp îndelungat la soare fără a avea protecția necesară este predispusă la cancer cutanat. Această afecțiune se poate trata, însă pentru a putea avea parte de tratamentul corespunzător, mai întâi de toate trebuie să mergeți la un dermatolog care va poate oferi o consultație și tratament de specialitate.

De asemenea se mai adaugă și câțiva factori externi care pot provoca această formă de cancer de piele. Printre factorii principali care cresc riscul de apariție al acestei afecțiuni se numără stresul, poluarea, dar și chimicalele care scad imunitatea organismului. Pe de altă parte amânarea controlului la dermatolog, negând faptul că putem fi afectați de toți acești factori, este o atitudine de la care mulţi pacienți ajung la doctor cu metastaze.

Într-un studiu efectuat anul trecut în Europa, 90% dintre participanți au recunoscut faptul că protecţia solară este absolut necesară pentru a preveni cancerul de piele, însă mai puţin de doi din zece o şi aplică, potrivit știri.tvr.ro. Nu trebuie să uităm faptul că loțiunile și cremele care au factor de protecție solară nu trebuie să le utilizați doar în timp ce sunteți la plajă, ci și atunci când mergeți cu mașina sau va plimbați în parc. Astfel veți putea evita efectele negative ale radiațiilor periculoase care trec prin geamul mașinii sau prin hainele subțiri pe care le purtați.

Mulţi ignoră sfaturile medicilor și neagă simptomele, ajungând la doctor chiar cu metastaze de la aluniţele care şi-au schimbat forma, culoarea şi mărimea. Un studiu internaţional arată că aproape jumătate amână controlul şi şase luni, iar 15% chiar peste un an de când apar posibilele semne de cancer.

“O lună întârziere creşte cu 5 la sută riscul de apariţie a cancerului de piele, iar patru luni întârziere cresc cu aproape 40-50 la sută acest risc. La fiecare 9 minute, în lume un om moare de melanom”.

A declarat dr. Alin Nicolescu, secretar general al Societății Române de Dermatologie, potrivit sursei citate.

În cazul în care este depistat în stadiu incipient, cancerul de piele poate fi vindecabil. Astfel, chirurgul scoate mica tumoră, iar pacientul scapă fără vreun alt tratament.

“În 2010 am fost operat de un bazocelular. Uitaţi-mă, sunt în faţa dumneavoastră pentru că mi-am ascultat doctorii, m-am controlat la timp! Îmi ieşise pe vârful nasului o aluniţă. Şanse sunt întotdeauna. Trebuie să ne prezentăm la medic fără frică”.

Afirmă Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

O treime din zecile de mii de cazuri de cancer depistate, anual, în România, sunt de piele. Melanomul, cel mai agresiv, depinde mult de imunitate, spun medicii:

“O creştere fantastică a radiaţiei solare prin scăderea stratului de ozon, imunitatea scăzută a organismului prin stres, substanţe chimice”.

A explicat prof. dr. Călin Giurcăneanu, președintele Societății Române de Dermatologie.

Medicii recomandă controlul dermatologic înainte şi după sezonul cald pentru a preveni eventualele complicații.