Președintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă a susținut la sfârșitul ședinței Biroului Permanent Național al PSD că în cursul ședinței de luni s-a discutat despre moțiunea de cenzură, despre organizarea Congresului din data de 29 iunie și un nou program politic al partidului.

„Începând cu ora 11.00, am avut BPN al PSD. Așa cum am promis, săptămânal ținem Biroul Permanent Național, pentru că eu cred că tărie că deciziile trebuie să le luăm în cadrul forurilor statutare ale PSD. Am discutat despre moțiunea de cenzură, am discutat despre organizarea Congresului din data de 29 luna aceasta. Am vorbit despre modificarea statutului și am făcut un grup de lucru. Am înființat un grup de lucru care să lucreze la programul politic al partidului și bineînțeles un grup de lucru care presupune o colaborare foarte strânsă între Guvern și Consiliul Național referitor la programul de guvernare, la prioritățile noastre, precum și stabilirea unui calendar de implementare a acestora”

A spus Dăncilă, după ședința PSD.