Duminică, la Huși, premierul Viorica Dăncilă a declarat că vineri, după votul moțiunii de cenzură din Parlament, va avea loc o ședință de Guvern în care va fi aprobată rectificarea bugetară.

„Rectificarea bugetară va avea loc vineri. Vineri vom avea şedinţă de guvern, vom avea rectificarea bugetară şi mai multe acte normative atât de aşteptate în întreaga ţară”,

a spus, potrivit Mediafax, Viorica Dăncilă, la Vaslui.

Totodată, premierul și-a manifestat convingerea că moțiunea de joi nu va trece la votul din Parlament. Acesta a susținut că „Sunt destul de mulţi oameni responsabili care văd că nu există de fapt o alternativă, decât dorinţa de a dărâma guvernul şi nu a pune nimic în loc. În momentul în care vii cu o moţiune de cenzură trebuie să vii şi cu o alternativă pentru oameni, cu un program de guvernare, cu o formulă guvernamentală, dacă într-adevăr vrei să dai dovadă de seriozitate şi să creezi un val de credibilitate. Vedem doar dorinţa de a da guvernul jos”.

Potrivit sursei citate, premierul Dăncilă a afirmat că „este periculos” că tocmai președintele Klaus Iohannis, cel care ar trebui să fie preşedintele tuturor, este cel care cere demiterea Guvernului. Reacția premierului este un răspuns la declarațiile recente ale președintelui Iohannis.

„Ce este periculos este faptul că preşedintele României care trebuie să fie preşedintele tuturor este cel care cere efectiv ca acest guvern să cadă. Este tocmai ceea ce nu trebuie să facă un preşedinte. Cred că trebuie să ieşim din această logică a campaniei electorale şi să ne îndeplinim fiecare obligaţiile constituţionale. Sunt destui colegi, deputaţi, destui şi de la alte partide politice care îşi dau seama că stabilitatea în România şi modul în care ne raportăm la această moţiune”,

a mai afirmat Viorica Dăncilă, la Vaslui.

Klaus Iohannis a declarat sâmbătă la Iași, unde a participat  la Adunarea regională a organizaţiilor PNL Nord-Est,  că după ce moţiunea de cenzură este adoptată de Parlament trebuie un guvern de tranziţie care să pregătească alegerile şi bugetul pe anul viitor, el subliniind că aşteaptă „implicare maximală, totală, eficientă, de bună-credinţă din partea Partidului Naţional Liberal pentru a trece această perioadă de tranziţie“.

Viorica Dăncilă, împreună cu vicepremierul Mihai Fifor, ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a vizitat Târgul meşterilor populari organizat la Huşi și a stat de vorbă cu cetățenii.

Foto:facebook.com/v.dancila