Viorica Dăncilă a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la sediul PSD din Șoseaua Kiseleff, că scopul PSD este câștigarea următoarelor alegeri, prezidențiale, locale și parlamentare. Întrebată de jurnaliști cât timp va rămâne în fruntea PSD după alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă a spus: „Atâta timp cât voi merge pe o pantă ascendentă”. Totodată, fostul premier a înaintat și posibilitatea de a demisiona din fruntea PSD după câștigarea alegerilor prezidențiale.

„Am luat partidul de la 22%, a scăzut apoi la 17 % – după ce se pierd alegerile este normal acest lucru (n.r. – alegerile europarlamentare). În momentul în care voi duce acest partid la un nivel care să reflecte puterea acestui partid, sunt convinsă că nu vor fi voci care să vrea să schimbe un preşedinte pentru a înlocui o persoană cu alta, pentru că nu ăsta e scopul PSD. Scopul PSD este să câştige alegerile prezidenţiale, locale şi parlamentare. Poate mai sunt unii care vor să preia puterea, chiar dacă partidul are 10%, pentru a fi preşedinţii acestui partid. Ţinta noastră este să câştigăm alegerile prezidenţiale şi avem toate şansele.  De ce să-mi dau demisia? Pentru că duc partidul în turul doi şi vom câştiga alegerile prezidenţiale? Da, există o posibilitate în care trebuie să-mi dau demisia, câştig alegerile prezidenţiale, şi nu mai pot fi preşedintele partidului”,

a adăugat liderul PSD, citat de Agerpres.

Potrivit liderului PSD, pierderea guvernării se datorează trădătorilor din partid, însă a venit vremea în care „acest partid să fie curăţat” de acești trădători.

Totodată, președintele PSD a negat existenţa unor discuții cu fostul PSD-ist Mihai Tudose sau cu lideri ai PRO România.

„Nu putem să-i acceptăm în PSD. Ce facem, răsplătim faptul că s-au poziţionat împotriva PSD? Cine are astfel de idei, să le uite. Negocierile se fac cu preşedintele, cu conducerea şi membrii Comitetului Executiv”,

a mai declarat Dăncilă.

Foto:Digi24