Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a afirmat vineri că prima măsură pe care o va lua dacă va câştiga Preşedinţia României va fi iniţierea unui referendum pentru ca şeful statului să nu mai aibă imunitate.

„Voi iniţia un referendum astfel încât preşedintele României să nu mai aibă imunitate. Cred că acest lucru este foarte important şi aş realiza eu promisiunea pe care a făcut-o în 2014 Klaus Iohannis. Aşa cum am fost prim-ministru un an şi nouă luni şi nu am avut imunitate, consider că preşedintele României trebuie să nu aibă imunitate”,

a spus Dăncilă într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

Ea a menţionat că a doua măsură va fi aceea de a se „lupta” în Consiliul European pentru fonduri mai mari pentru România.

„La 1 decembrie se votează noua Comisie Europeană. Este foarte important ca preşedintele României să lupte pentru alocarea de fonduri din Cadrul financiar multianual cât mai substanţiale, să lupte pentru Politica Agricolă Comună, pentru cei doi piloni: subvenţiile care să fi comparabile cu cele din Uniunea Europeană sau cel puţin să existe o convergenţă a subvenţiilor alocate fermierilor, pentru cel de al doilea pilon, pentru dezvoltarea rurală, să nu fie plafonate fermele mari, să avem din nou alocări pentru tinerii care vor să se implice la agricultură. Aş lupta pentru ca, pe politica de coeziune, România să aibă o alocare substanţială. Pentru mine ar fi foarte important ceea ce reuşesc să fac, să vin cu lucruri concrete, nu cu lozinci şi nu cu tot felul de lucruri pe care oamenii le ascultă, dar nu-i ajută cu nimic”,

a adăugat Dăncilă.

Pentru mandatul de premier îşi reproşează că nu a comunicat mai bine măsurile bune pe care le-a luat.