Miercuri, începând cu ora 13.00, la Parlament vor avea loc şedinţele Biroului Politic Executiv (BPEx) şi Delegației Permanentă Națională (DPN) ale ALDE. Potrivit purtătorului de cuvânt al partidului, Varujan Vosganian, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu va fi desemnat  “aproape sigur” să reprezinte partidul la alegerile prezidenţiale. Potrivit declarațiilor făcute la Antena 3 de către purtătorul de cuvant al ALDE, Tăriceanu este singurul candidat care poate coagula voturi din mai multe partide, singurul candidat cu şanse reale în turul doi să îl învingă pe actualul președinte, Klaus Iohannis.

Varuja Vosganian s-a arătat surprins de faptul că președintele PSD, Viorica Dăncilă, vorbeşte despre responsabilitate, în condiţiile în care PSD a încălcat procedura desemnării prezidenţiabilului la nivel de alianță.

“Am sentimentul că PSD nu vrea să fie un actor important în această campanie prezidenţială şi să aibă alte priorităţi decât câştigarea fotoliului prezidenţiale. Mă mir că doamna Dăncilă vorbeşte de responsabilitatea în condiţiile în care PSD şi-a încălcat procedurile desemnării candidatului prezidenţiale. Niciun sondaj nu consideră că doamna Dăncilă are prima şansă. Mâine (miercuri – n.r), în şedinţa ALDE, este aproape sigur că îl vom desemna pe domnul Tăriceanu candidat la prezidenţiale. Tăriceanu e singurul care poate coagula voturi din mai multe partide şi care are şanse reale în turul doi să îl învingă pe domnul Iohannis”, a afirmat Varujan Vosganian, marţi, la Antena 3, citat de Mediafax.

Varujan Vosganian a mai adăugat că nu se pune problema ieșirii de la guvernare, însă ALDE şi-a pierdut încrederea în partenerul de coaliţie. “Guvernarea merge înainte. Chestiunea e că noi ne-am pierdut încrederea în partenerul nostru PSD. Vor trebui garanţii suplimentare, la restructurare“, a explicat Varujan Vosganian.

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a fost desemnată, marţi în cadrul ședinței Comitetului Executiv al PSD să reprezinte partidul la alegerile prezidențiale.  Pe 3 august, această candidatură urmează să fie validată de Congresul PSD.

Foto:Mediafax