După ce Departamentului pentru Luptă Anti-Fraudă (DLAF) a anunțat joi că a demarat o anchetă cu privire la presupuse fapte de fraudă cu fonduri europene în care a fost implicată  SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, firmă în care a fost acționar până în 2016 candidatul USR la alegerile prezideniale Dan Barna, într-un comunicat publicat pe Facebook, Uniunea Salvați România (USR) susține, referitor la demersul DLAF de verificare a contractelor pe care firma în care a fost partener preşedintele Dan Barna le-a derulat cu fonduri europene, că acestea au mai fost verificate de organismele intermediare şi de autorităţile de management, „care nu au găsit niciun fel de nereguli financiare sau de oricare altă natură“.

„USR a luat notă de încă o verificare a contractelor pe care firma în care a fost partener președintele Dan Barna le-a derulat cu fonduri europene. Acestea au mai fost verificate de organismele intermediare și de autoritățile de management care nu au găsit niciun fel de nereguli financiare sau de oricare altă natură. Contractele au fost în regulă, așa cum a demonstrat rambursarea integrală a fondurilor, fără corecții financiare.”,

se arată în comunicatul USR.

Totodată, președintele USR, Dan Barna, a declarat că „Orice verificare și re-verificare a activității mele este binevenită. Am fost și rămân deschis și transparent, ca întotdeauna”. În comunicatul USR se apreciază că răspunsu DLAF – o instituție din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea prim-ministrului Viorica Dăncilă, a fost unul foarte rapid.

Potrivit DLAF, în acest moment sunt cercetate 3 proiecte dezvoltate de firma în care Dan Barna a figurat ca asociat.

„Instituţia noastră desfăşoară o acţiune de control cu privire la proiectul <<Punţi comunitare>>, cod SMIS 56760, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Alba. De asemenea, Departamentul pentru lupta antifraudă efectuează verificări preliminare cu privire la proiectele <<SES-am Deschide-te!>>, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Alba şi <<Biblioteca Bunelor Practici. Concept Inovator de Dezvoltare a Mediului Rural>>, al cărui beneficiar este Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL. În conformitate cu prevederile legale, Departamentul pentru lupta antifraudă va putea oferi mai multe informaţii numai după finalizarea investigaţiilor”,

se arată într-un răspuns al Departamentului pentru Lupta Anti-Fraudă, la solicitarea Mediafax.

SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL a fost înfiintață, potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului, în data de 26 februarie 2007, având patru asociați persoane fizice, cu participație egală de 25% la capitalul social: Ana Laura Buzatu, George Horia Ion Ionescu, Dumitru Dragoș Jaliu și Ilie Dan Barna, acesta din urmă fiind actualul președinte al Uniunii Salvați România. Societatea a fost administrată încă de la înființare de soția președintelui USR, Olguța Dana Totolici. La doi ani de la înființare, doi dintre cei patru asociați s-au retras, astfel, Dan Barna și Dumitru Dragoș Jaliu au deținut fiecare 50% din capitalul companiei.

După alegerile locale din 2016, Dan Barna s-a retras din Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, și a decis să-i cesioneze lui Dumitru Dragoș Jaliu toate cele 50% din acțiuniunile firmei, astfel pentru jumătate din firmă, Dan Ilie Barna a încasat de la partenerul său de afaceri suma de 400 de lei, conform documentelor publicate în Monitorul Oficial al României. În aceeași zi, Dragoș Jaliu, unicul asociat rămas în compania SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, ia două decizii. Prima este cea de revocare din funcția de administrator al companiei a soției lui Ilie Dan Barna, Olguța Dana Totolici.

Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Într-o postare pe facebook, Dan Barna solicită DLAF să trimită de urgență documentele anchetei către DNA.