Fostul președinte al României, Traian Băsescu,  a declarat miercuri seara la un post de televiziune, că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului trebuia depusă chiar dacă are şanse mici să treacă. Potrivit calculelor sale, opoziţiei îi lipsesc aproximativ 30 de voturi pentru a reuși să treacă această moțiune. Deși opoziția speră că moțiunea să fie votată și de parlamentari PSD și ALDE, fostul președinte este de părere că social-democrații sunt capabili să instituie un sistem de control care să facă imposibile dezertările.

”Principalul obiectiv al acestei moțiuni trebuie să fie acela de a arăta că există opoziție, care ocazionat de moțiune, să provoace o dezbatere care să puncteze, să pună un pilon unde se află alianța de guvernare PSD-ALDE. Nu este obligatoriu, deși mi-aș dori foarte mult, ca moțiunea să aibă succes. În cazul în care nu are succes, oricum trebuia făcută. Dacă va avea sau nu succes, rămâne de văzut. Cred că PSD este capabil să instituie un sistem de control pe oamenii lui care să facă imposibile dezertările. (…) Moțiunea trebuia făcută, chiar dacă are șanse mici să treacă. Nu cred că va fi o hemoragie atât de mare de PSD-iști încât să acopere golul de circa 30 de locuri. După socotelile mele, cu tot cu trecerea UDMR de partea opoziției, lipsesc vreo 30 de voturi” a declarat Traian Băsescu la B1.tv

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL a fost citită miercuri în Parlament și urmează a fi dezbătută și votată săptămâna viitoare, marți 18 iunie. Demersul este susţinut şi de USR, de PMP şi de UDMR. Deși nu au semnat textul moțiunii inițiate de PNL, parlamentarii Pro Romania au anunțat că vor susține această moțiune. Victor Ponta a anunțat că toți parlamentarii Pro România vor vota la vedere.

Pe lângă partidele de opoziție și patru parlamentari neafiliaţi au anunţat că vor vota şi ei pentru demiterea guvernului PSD-ALDE.

Foto:Mediafax