Europarlamentarul liberal, Siegfried Mureșan, consideră demersul anunțat de către ministrul Justiției, Tudorel Toader, de a trimite decizia CCR privind demiterea din funcție a lui Kövesi fiecărui ministru de justiție din Europa, drept inutil. El a dat asigurări că toți miniștri de justiție sunt la curent cu decizia Curții Constituționale invocată de Tudorel Toader dar și cu avizul negativ pe care l-a încasat Tudorel Toader de la CSM când a încercat să o demită pe Kövesi.

 “Cu toate acestea, Tudorel Toader a declarat că va trimite decizia CCR privind demiterea din funcție a lui Kövesi fiecărui ministru de justiție din Europa. Acest lucru arată că Toader lucrează cu armele infractorilor pentru a afecta șansele unui român de a obține o poziție importantă într-o instituție internațională. Vă asigur că toți miniștrii de Justiție din Europa cunosc decizia CCR, la fel cum cunosc și avizul negativ pe care l-a încasat Tudorel Toader de la CSM când a încercat să o demită pe doamna Kövesi” a scris Siegfried Mureșan pe Facebook.

Siegfried Mureșan vede în clasarea pe prima poziție în lista de selecție pentru funcția de  Procuror European a fostei șefe DNA, o dovadă că Uniunea Europeană nu discriminează România. Europarlamentarul a confirmat susținerea Partidul Național Liberal pentru Kovesi în demersul de ocupare a funcției de Procuror European.

Foto:facebook.com/SiegfriedMEP