Deputatul neafiliat Oana-Mioara Bîzgan-Gayral (ex-USR) a declarat miercuri, pentru STIRIPESURSE.RO, că va lipsi la moţiunea de cenzură, fiind plecată din ţară şi că acest lucru a fost ştiut de liderii opoziţiei în momentul în care a semnat textul. Este a doua absenţă certă la moţiunea de cenzură, din lista semnatarilor, după ce marţi USR a anunţat oficial că un parlamentar al partidului, grav bolnav, nu o să vină la moțiune.

„Sunt plecată din ţară cu World Economic Forum. Această informaţie nu e nouă, a fost ştiută de toţi liderii opoziţiei încă de la începutul discuţiilor pentru semnarea moţiunii”,

a declarat deputatul Oana-Mioara Bîzgan-Gayral pentru STIRIPESURSE.RO.

Între timp doi deputați revin în PSD după ce la începutul lunii s-au alăturat grupării lui Victor Ponta. Este vorba despre Mihai Mohaci și Mihai Popa care și-au anunțat decizia de la tribuna Camerei Deputaților.

În tabara puterii, preşedintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu, îi îndeamnă pe social-democraţi să nu piardă „meciul de joi” şi să se mobilizeze împotriva moţiunii de cenzură, depusă de Opoziţie, pentru a da un semnal de unitate societăţii şi „o lecţie Opoziţiei”.

Moțiunea de cenzură urmează să fie votată joi în Parlament începând cu ora 10:00, numărul minim de voturi necesar pentru căderea Guvernului Dăncilă este de 233 de voturi valide.