Potrivit unor surse din PSD citate de Agerpres, social-democraţii au programat pentru luni o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional (CExN), în care vor discuta despre situaţia Guvernului şi vor încerca să găsească soluţii pentru deblocarea activităţii acestuia, după ce preşedintele Klaus Iohannis a refuzat să numească miniştrii interimari pentru portofoliile vacantate în urma demisiei miniștrilor ALDE, dar şi despre preşedinţia Senatului.

În condițiile în care Klaus Iohannis a refuzat să semneze decretul de numire a miniștrilor interimari, PSD a depus la Curtea Constituțională a României o sesizare prin care reclamă un conflict între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de blocarea propunerilor de numire a miniştrilor interimari.

„Dar noi în sesizare am vorbit și despre cele cinci propuneri de miniștri PSD, pentru că nu avem încă o motivație pentru respingere. Cred că ar trebui să vedem această sesizare către CCR și ca un mijloc de a avea niște reguli pentru viitor. Dincolo de lupta politică, nu este oportun să blocăm activitatea Guvernului, având în vedere că sunt proiecte pe care le facem pentru cetățeni”,

a declarat Viorica Dăncilă.

Potrivit sursei citate, în ședința CExN PSD programată pentru luni, ora 18:00, un alt subiect va fi şefia Senatului, pentru care PSD a anunţat că îl susţine pe fostul ministru de Externe din guvernarea PSD-ALDE, senatorul ALDE Teodor Meleşcanu.