Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, într-o postare pe Facebook, a declarat că este  „firesc” ca ALDE să aibă candidat propriu la prezidențiale și că electoratul de dreapta are nevoie de alternative. Totodată, Mihai Fifor spune că și-ar fi dorit ca PSD și ALDE să  aibă un  candidat comun, oferit de partidul cu scorul mai mare. În aceste condiții, Fifor le-a urat succes în campania electorală colegilor de alianță.

„Decizia ALDE de a avea un candidat propriu la alegerile prezidenţiale este una firească. Aceste alegeri reprezintă, în primul rând, un proces politic şi, chiar dacă guvernăm împreună, ALDE este un partid de centru-dreapta. Desigur că ne-am fi dorit să avem un candidat comun, oferit de partidul cu scorul mai mare, însă respectăm decizia partenerilor noştri de alianţă şi le dorim succes în competiţia electorală. Până la urmă, electoratul de dreapta are nevoie de alternative la oferta săracă în idei prezentată până acum”, a scris Mihai Fifor, joi, pe Facebook.

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a fost votat, miercuri, în şedinţele forurilor statutare ale ALDE, să reprezinte partidul la alegerile prezidenţiale. În condițiile în care PSD și-a desemnat propriul candidat la alegerile prezidențiale iar șansele unei alianțe cu Pro România sunt minime potrivit declarațiilor făcute de europarlamentarul Mihai Tudose, cel puțin în primul tur, Călin Popescu Tăriceanu este pe cont propriu. Acesta a declarat că este ferm convins că îl poate învinge în turul doi pe actualul președinte, Klaus Iohannis.

Foto:Mediafax