La întâlnirea social-democraților, vineri la Parlament, sunt discuții despre un Congres Extraordinar, după prezidențiale, pentru schimbarea conducerii PSD, au declarat surse participante la întâlnire, pentru MEDIAFAX. Unii vor suspendarea lui Mihai Fifor din funcția de secretar general.

Înlăturarea lui Mihai Fifor este dorită de unii social-democrați, după ce a fost adoptată moțiunea de cenzură, joi, în Parlament, însă aceștia trebuie să se lămurească dacă poate fi realizată acțiunea conform statutului, au precizat sursele citate.

La întrevedere participă mai mulți membri ai PSD, printre care Florin Iordache, Olguța Vasilescu, Gabriela Firea, Paul Stănescu, Marcel Ciolacu, precum și lideri ai organizațiilor județene.

Întâlnirea de la Parlament din biroul președintelui Camerei Deputaților a început de dimineață și este în desfășurare, în diverse medii fiind avansată ideea conform căreia PSD ar urma să fie preluat în perioada următoare de Victor Ponta.

Viorica Dăncilă anunța, joi, că parlamentarii PSD care au votat moțiunea de cenzură vor fi excluși din partid, declară surse din PSD pentru MEDIAFAX. Cei trei parlamentari care au votat moțiunea sunt președintele PSD Tineret Gabriel Petrea, deputatul Marius Bota și senatorul Ion Talpoș.

CEx al PSD va avea loc vineri, la ora 18:30, la Vila Lac, conform unor surse politice.