Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene a fost un succes, aceasta derulându-se într-un context complex şi dinamic, marcat de alegerile europene, dar şi de evoluţiile legate de Brexit, a declarat miercuri premierul Viorica Dăncilă, pentru agerpres.

“A fost un mandat de succes, în care România a dovedit că este puternic ataşată valorilor europene şi a acţionat pentru consolidarea proiectului european, pentru o Uniune a cetăţenilor, a libertăţilor, a eforturilor şi capacităţilor noastre conjugate. În cele şase luni de mandat, am dovedit promptitudine, eficienţă şi profesionalism, având în vedere că preşedinţia României la Consiliul UE s-a derulat într-un context complex şi dinamic, marcat de alegerile europene, dar şi de evoluţiile legate de Brexit, de un mediu internaţional în permanentă schimbare. Preşedinţia Consiliului UE a avut pentru România o semnificaţie deosebită, care a condus la rezultate semnificative, atât pentru noi, ca stat membru, cât şi pentru UE în ansamblul său. Guvernul României (…) a făcut un efort susţinut în aceste şase luni. Românii pot fi mândri de ceea ce am reuşit să facem, de rezultatele noastre ca ţară”, a afirmat premierul, la prezentarea bilanţului mandatului României la preşedinţia semestrială, rotativă a Consiliului UE. Am promovat coeziunea între statele membre, între regiuni şi comunităţi, între cetăţeni. Am acţionat astfel din convingerea că UE poate progresa în spiritul ideilor fondatoare ale proiectului european, doar menţinând coeziunea şi depăşind decalajele între statele membre în toate formele lor de manifestare. Într-o Europă puternică sunt respectate drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor şi nimeni nu este lăsat în urmă”

A declarat Viorica Dăncilă.

“Bilanţul este impresionant: aproximativ 2.500 de reuniuni şi evenimente, din care peste 2.000 de reuniuni ale grupurilor de lucru, 64 de reuniuni la nivel ministerial al Consiliului UE, un total de 300 de evenimente organizate în România, precum şi găzduirea Summitului de la Sibiu. În termeni de rezultate putem vorbi, de asemenea, de un bilanţ mai mult decât generos: 90 de dosare legislative închise într-un timp record de trei luni până la finalul activităţii legislative a Parlamentului European, în medie un dosar în fiecare zi. (…) Adăugăm 84 de concluzii ale Consiliului UE adoptate pe multiple teme de interes comun, numeroase rapoarte de progres ale preşedinţiei elaborate, decizii de Consiliu aprobate”

A precizat mai premierul.

Totodată, a spus Dăncilă că preşedinţia română a Consiliului UE a pregătit şi a susţinut poziţia Uniunii Europene în diverse foruri internaţionale. Conform premierului, pe durata preşedinţiei române s-a reuşit consolidarea dialogului între statele membre şi instituţiile europene, între statele membre şi cetăţeni, precum şi întărirea încrederii cetăţenilor în instituţiile europene. De asemenea, premierul a mai precizat că au fost „numeroase reuşite” pe toţi cei 4 piloni cheie pe care i-a enunţat în programul de priorităţi: Europa convergenţei, Europa siguranţei, Europa actor global, Europa valorilor comune.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a declarat că derularea cu succes a mandatului preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene dovedeşte că România nu este doar un stat membru cu drepturi depline în UE, dar şi o ţară cu capacitate de a conduce agenda europeană şi de a genera rezultate în plan european în folosul cetăţenilor. Potrivit acestuia, pe dimensiunea legislativă, în ianuarie, au fost adoptate o serie de amendamente care îmbunătăţesc legislaţia electorală, în scopul prevenirii folosirii abuzive de către partide politice sau fundaţii a datelor cu caracter personal în alegerile pentru Parlamentul European.

La finalul bilanţului, premierul român a urat succes preşedinţiei finlandeze la Consiliul UE şi a dat asigurări că România, cu experienţa acestui mandat, va continua să acţioneze pentru îndeplinirea obiectivului de consolidare a Uniunii Europene, pentru întărirea politicilor europene şi pentru promovarea solidarităţii şi unităţii în interiorul UE.

Finlanda a preluat luni preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene de la România şi a adoptat sloganul „O Europa sustenabilă – Un viitor sustenabil”