Președintele PMP Eugen Tomac a declarat vineri după ce magistrații Curții de Apel Bucureşti au decis că fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a colaborat cu Securitatea,  că decizia Curţii de Apel reprezintă o discreditare a fostului preşedinte începută încă din timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare din luna mai.

„Un stat care se întoarce împotriva lui însuşi. Vorbim tocmai despre preşedintele României care a condamnat comunismul, care a deschis Arhivele Securităţii, care a fost verificat şi validat în numeroase funcţii publice. Să nu uităm că este o discreditare în dublu context electoral: suspiciuni lansate în campania pentru alegeri europarlamentare, iar constatare atacabilă în campania pentru prezidenţiale”,

a declarat, vineri, pentru Mediafax, Eugen Tomac, președintele PMP.

Și fostul președinte al Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a comentat decizia magistraților Curții de Apel Bucureşti. Zegrean susţine că decizia magistraţilor în cazul lui Traian Băsescu nu va avea consecinţe juridice, ci doar morale.

„O să comentăm după ce va rămâne decizia definitivă pentru că s-ar putea să ne facem de râs. Să zicem acuma una şi apoi să vină (n.r. – judecătorii) şi să zică că nu e aşa… Nu este pus în pericol mandatul, nu are nicio legătură. Nu are consecinţe juridice constatarea calităţii sau necalităţii de colaborator al Securităţii, nu are consecinţe juridice, ci doar morale”,

a declarat Zegrean.

Toni Neacşu, fost membru CSM, susține că decizia CAB nu poate fi motiv de contestare a mandatului de şef al statului şi nici a celui de europarlamentar obținut de Traian Băsescu la alegerile europarlamentare din luna mai a anului 2019. Potrivit fostului membru în Consiliul Superior al Magistraturii, în prezent avocat, în condiţiile în care decizia de vineri a Curții de Apel Bucureşti va rămâne definitivă, singura faptă pentru care Traian Băsescu ar răspunde ar putea fi în privinţa falsului în declaraţii.

Cătălin Lucian Iliescu, cel care a preluat mandatul de senator al fostului președinte după ce acesta a fost ales europarlamentar în luna mai, a declarat, potrivit stiripesurse.ro, că își va da demisia din PMP, dacă decizia judecătorilor va rămâne definitivă.

„Eu, în familie, am avut o dramă. Un unchi de-al mamei a venit din America, când a murit străbunica, iar la 4 zile a venit Securitatea peste noi, după ce a plecat din țară. Din 1986 până în 1989 am avut Securitatea în casă. Dacă se va întâmpla asta cu președintele Traian Băsescu, eu voi fi unul dintre cei care o să spun pas. Lucrurile sunt foarte clare. O să mă retrag din PMP. Mă retrag 100%, dacă sentința rămâne definitivă, pentru că eu știu ce drame au trăit părinții mei, tatăl meu fiind cadru militar.”,

a declarat Cătălin Lucian Iliescu.

Traian Băsescu a anunțat că va contesta la ÎCCJ sentința dată de judecătorii de la Curtea de Apel București. Acesta a declarat, vineri, după ce Curtea de Apel Bucureşti a constatat calitatea sa de colaborator al fostei Securităţii, că este o „oarecare amărăciune” să primească acest verdict după ce, din dispoziţia sa ca preşedinte, a deschis arhivele Securităţii şi le-a transferat către CNSAS.

Foto:observator.tv