facebook.com/StiriGazetaRomana informa în cursul zilei de marți că Georgiana Drăghici, soția deputatului și trezorierului PSD Mircea Drăghici, a fost condamnată astăzi de Tribunalul București la 3 ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar privind organizarea unei tabere politice a TSD Argeș, plătită cu banii Ministerului Tineretului și Sportului.

Reacția trezorierului PSD, Mircea Drăghici nu a întârziat să apară, acesta scriind pe o rețea de socializare că soția să este doar o victimă colaterală în acest dosar care este datorat unui act agresiv de represiune și intimidare cu miză electorală.

“Decizie nedreaptă în mijlocul campaniei electorale. Asta i s-a întâmplat astăzi celei care, dacă nu era soția mea, nu ar fi avut niciodată un astfel de dosar. O victimă colaterală a unui demers din ce în ce mai agresiv de represiune și intimidare – un asalt profund nedemocratic, concertat și cu nimic altceva decât o miză electorală. 
Un lucru e cert, nu ne vom lăsa linșați, nu ne vom lăsa călcați în picioare, nu ne vom lăsa puși la pământ. Dimpotrivă, avem dovada că TREBUIE să continuăm să facem binele care atât de tare îi deranjează…”

A scris Mircea Drăghici.

În același dosar, pedepse de 3 ani de închisoare cu suspendare au primit și Cristian Meleșteu, fost șef de direcție în Ministerul Tineretului și fin al deputatului Mihai Drăghici, dar și o altă persoană, Doru Marian Bălășoiu.

Decizia a fost dată de Tribunalul București și poate fi contestată la Curtea de Apel.

Sursa foto: facebook