În cursul dimineții de luni, DNA a descins la primăria Timișoara în urma unei anchete care vizează emiterea unor certificate de urbanism și autorizații de construire. În urma descinderii, primarul Timișoarei, Nicolae Robu afirmă că DNA a solicitat niște documente pe care urmează ca primăria Timișoara să le trimită către DNA, iar dacă se constată nereguli, cei vinovați să plătească.

„Au solicitat printr-o adresă să le fie pregătite copii după aproximativ 10 autorizații de construcții. A rămas că se fac copiile si vor fi transmise la DNA pentru că se desfăsoara unele cercetari privind acele autorizații. Nu stiu despre ce e vorba. E o lista de autorizatii. N-am pus întrebări. Mie îmi place să las anchetele să se desfășoare. Dacă cineva a greșit să răspundă, să dea scocoteală. Eu am nenumarate demersuri către urbanism să facă totul conform legii”

A spus Nicolae Robu, într-o interventie la B1TV.

Foto: HEPTA