Într-un comunicat al PSD emis în urma ședinței de miercuri a coaliției de guvernare, social-democrații anunță că s-a stabilit respingerea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea, în Parlament. De asemenea, PSD a afirmat că săptămâna viitoare va exista o nouă întâlnire a coaliţiei PSD-ALDE pentru a analiza măsuri care privesc actul de guvernare şi agenda publică.

„Astăzi a avut loc o nouă şedinţă a coaliţiei de guvernare PSD-ALDE, o discuţie care a vizat atât componenta politică a alianţei, cât şi pe cea guvernamentală. În cadrul discuţiei de astăzi, am abordat tema funcţiilor vacante în guvern, precum şi sesiunea parlamentară extraordinară, în cadrul căreia vom respinge proiectul de lege privind amnistia şi graţierea. În săptămâna care urmează, ne vom reuni pentru analiza unui amplu set de măsuri care privesc actul de guvernare asumat şi agenda publică”,

a transmis PSD, într-un comunicat de presă.

Pe ordinea de zi a întâlnirii, pe fondul disensiunilor din ultima vreme, președintele PSD Viorica Dăncilă și președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu au discutat și despre viitorul coaliției de guvernare. Potrivit ALDE, în urma discuției, nu s-a ajuns la un consens privind restructurarea Guvernului, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc o nouă întâlnire. Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu va stabili în luna septembrie dacă va ieşi de la guvernare.

„Astăzi, în cadrul şedinţei de coaliţie, prim-ministrul Viorica Dăncilă ne-a informat că, urmare a discuţiilor din structurile de conducere ale PSD, a decis să facă nominalizări pentru portofoliile vacante şi consideră că restructurarea guvernamentală nu este o măsură oportună. ALDE consideră în continuare că este necesară promovarea unui pachet de măsuri care să cuprindă o restructurare de amploare a Executivului, care să vizeze reducerea numărului de ministere, înjumătăţirea numărului de secretari de stat şi diminuarea drastică a numărului de consilieri de la cabinetele demnitarilor. În paralel, considerăm că este necesară şi o reformă a funcţiei publice, axată pe competenţă. Săptămâna viitoare va avea loc o discuţie privind setul de măsuri care vizează actul de guvernare şi agenda publică. La începutul lunii septembrie ALDE îşi va convoca structurile de conducere pentru a analiza rezultatele guvernării, perspective şi opţiuni”,

a transmis, potrivit Mediafax, ALDE.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat miercuri seara că solicitarea de respingere a proiectului de lege privind amnistia şi graţierea aparţine liberalilor, şi nu majorităţii parlamentare, care nu face acum decât să susţină această propunere.

„Opoziţia, la propunerea PNL, în proiectele de lege pe care am cerut să le dezbatem în sesiunea extraordinară, a cerut în mod expres ca majoritatea să scoată de la sertarul Comisiei juridice acest proiect de lege, pe care îl ţin în speranţa nebună că poate o să mai prindă o conjunctură vreodată şi să fie respins de plenul Camerei Deputaţilor. Deci, ei ce fac? Susţin solicitarea PNL, nu au inventat ei că resping amnistia şi graţierea”,

a afirmat Orban, la Realitatea TV.

Foto: stirileprotv.ro