Delegațiile social-democraţiilor s-au reunit sâmbătă în cadrul unui congres extraordinar, pentru a-şi alege preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general al partidului și de asemenea, pentru a lansa noul program politic al formațiunii după înfrângerea din alegerile europarlamentare, unde PSD și-a înjumătățit scorul electoral.

În urma discursurilor susținute de la tribuna congresului și a susținerii obținute în rândul celor patru mii de delegați prezenți la congresul extraordinar, noua echipă de conducere PSD este formată din:

  • Președinte PSD, Viorica Dăncilă;
  • Președinte executiv PSD, Eugen Teodorovici;
  • Secretar general PSD, Mihai Fifor.

Reamintim faptul ca în cursă s-au înscris:

  • Pentru funcţia de preşedinte al PSD: Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu;
  • Pentru funcţia de preşedinte executiv: Eugen Teodorovici, Daniel Suciu, Daniel Florea;
  • Pentru funcţia de secretar general: Mihai Fifor, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar şi Felix Stroe.

Votul s-a desfășurat prin vot individual al delegaţilor, cu buletine într-un singur tur de scrutin, astfel că primul clasat a câştigat competiţia.

Premieră istorică a acestui congres este alegerea premierului Viorica Dăncilă care în acest fel devine prima femeie din istoria PSD care devine președintele partidului, după o altă premieră în care devenise în 2018 și prima femeie prim-ministru din istoria României.

Surpriza acestui congres PSD este clasarea lui Liviu Pleșoianu pe locul doi cu un numar destul de important de voturi (aproximativ 700) și este o surpriză deoarece, Liviu Pleșoianu, era văzut ca un candidat care nu avea prea multe șanse datorită lipsei de susținere a organizațiilor din țară, motiv pentru care și candidatura lui a fost pusă sub semnul întrebării, dosarul său fiind considerat, conform statutului, incomplet.

În ce privește schimbarea de program politic anunțat, în documentul intitulat „Schimbarea începe cu noi”, partidul afirmă că „pentru a reconstrui PSD, este nevoie de redefinirea vieții de partid, prin consolidarea încrederii și implicarea membrilor săi”. 

Printre măsurile anunțate că vor apărea în noul program politic al PSD se numără:

  1. În următorii trei ani, trebuie să ne reînnoim baza de membri, cu susținători din toate grupurile sociale, vârstele, etniile. Cel puțin 10% din membrii de partid vor fi oameni noi. Cel puțin 30% dintre membrii de partid vor fi tineri sub 35 de ani.
  2. Trebuie să ne recâștigăm renumele și statutul de partid al specialiștilor. Porțile din filiale și de la centru trebuie să fie deschise pentru profesioniști, intelectuali și personalități active în zona academică, economică sau civică.
  3. Avem nevoie de o relație deschisă cu mediul academic și societatea civilă în proiecte de politici publice și formare profesională, cu precădere cu noua generație de stânga
  4. Vrem să fim un partid care reprezintă, susține și promovează minoritățile, precum și toate categoriile defavorizate sau de risc.
  5. Distanța de la membru la centru trebuie scurtată. Avem nevoie de metode moderne de consultare rapide în rețeaua de partid, precum și de un sistem de recunoaștere a performanței.

Așadar un program politic mai degrabă progresist decât conservator, cum era până acum specific PSD prin statutul său.