În urma clasificării agenţiei FTSE Russell, prin care statutul pieţei de capital din România este îmbunătăţit, de la cel de „piaţă de frontieră” la cel de „piaţă emergentă”, Partidul Social Democrat consideră că prin această decizie este confirmat faptul că România are un cadru macroeconomic favorabil datorat „paşilor făcuţi de autorităţi pentru creşterea atractivităţii pieţei bursiere de la Bucureşti”.

„Agenţia FTSE Russell, liderul mondial de clasificare a indicilor bursieri, a decis că piaţa de capital România va fi clasificată la statutul de Piaţă Emergentă Secundară, începând din luna septembrie 2020.

Această decizie reflectă cadrul macroeconomic favorabil al ţării noastre, încrederea de care se bucură economia românească în rândul investitorilor şi paşii făcuţi de autorităţi pentru creşterea atractivităţii pieţei bursiere de la Bucureşti”,

scrie PSD pe Facebook.

FTSE Russell a anunțat trecerea Bursei de Valori Bucureşti de la statutul de Piaţă de Frontieră la cel de Piață Emergentă Secundară. Potrivit comitetului de indici din cadrul FTSE, criteriul de lichiditate, care anterior era insuficient îndeplinit, a primit calificativ de trecere. Astfel, România îndeplinește cele nouă criterii FTSE pentru statutul de Piaţă Emergentă Secundară. Potrivit estimărilor, trecerea la statutul de piaţă emergentă se traduce şi prin accesul ţării noastre la fonduri de investiţii de 30 de ori mai mari decât cele alocate pieţelor de frontieră, atragerea de capital străin creând şi premisele creşterii acţiunilor companiilor cotate la bursa de la Bucureşti.