Scandalul ANAF-PG-SRI continuă, miercuri, preşedintele Sed Lex, Vasile Marica, a declarat pentru MEDIAFAX, legat de funcţionarea relaţiilor ANAF-PG-SRI, că ofiţerii SRI erau de fapt şefi ai instituţiei, iar cei din ANAF mergeau cu verificările mai departe astfel încât să se păstreze direcţia trasată de SRI, încercând astfel să construiască legal ce nu se putea în instanţă.

“Erau detaşaţi în instituţie iar ei erau de fapt şefii instituţiei de facto. Veneau cu planul de măsuri pe care îl implementau în instituţie iar ANAF era pur şi simplu un executant. Nu veneau…erau detaşaţi în instituţie, în detaşarea din instituţie spuneau foarte clar, pe motiv ‘operativ noi vă spunem că trebuie să faceţi asta, asta şi asta’ şi făceau aia, aia şi aia, fără să comenteze nimeni. Au fost detaşaţi 250 de oameni dacă nu mai bine, în instituţie efectiv. Lucrau acolo în instituţie, aveau birouri în instituţie şi ei controlau şi coordonau toată activitatea. Au încercat să îi dea o bază legală construită de fosta conducere a ANAF, a încercat să construiască legal ce nu se putea în instanţă. Adică protocoalele din instanţe au încercat să le construiască într-un mod legal dându-şi seama că acolo ar putea fi o problemă. “, a declarat Vasile Marica, preşedintele Sed Lex, pentru MEDIAFAX.

Întrebat de unde ştia că ofițerii SRI veneau cu comenzi clare, Vasile Marica nu a avut dovezi, a oferit un răspuns bazat pe logică: “Dacă veneau şi spuneau ce au de făcut, dacă era un şef al ANAF pe care îl controla unul de la SRI, care nu avea calitatea de şef, cum vine. Nu-i clar?

SRI a dezmințit  existența unui protocol SRI-ANAF privind detaşarea ofiţerilor SRI la ANAF. Totodată, SRI adeclarat că numărul agenților  nu a fost niciodată de ordinul sutelor, ci mai mic decât cel aprobat prin hotărârea CSAT, aceștia fiind în subordinea șefilor ANAF.

Specialişti militari din cadrul Serviciului Român de Informaţii au fost detaşaţi la ANAF, la solicitarea acestei instituţii, în conformitate cu prevederile Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în baza unei hotărâri CSAT clasificate. Specialiştii detasaţi au contribuit la creşterea gradului de expertiză analitică, la consolidarea unor mecanisme şi proceduri de lucru unitare şi, de asemenea, la asigurarea unor standarde superioare de integritate (…) Pe perioada detaşării, ofiţerii SRI au răspuns exclusiv obligaţiilor de serviciu atribuite de şefii ierarhici din cadrul ANAF”.

Protocolul dintre ANAF-SRI-PICCJ a fost semnat în anul 2013 de Tiberiu Niţu, în calitate de procuror general şi de Gelu Diaconu, preşedinte ANAF la acea vreme. Urmare a acestui protocol s-au constituit echipe mixte de procurori/inspectori ANAF care urmau să procedeze “la valorificarea informaţiilor şi strângerea probelor privind comiterea unor infracţiuni”.

Victor Ponta, sub guvernarea căruia s-a semnat protocolul secret dintre ANAF-SRI-PICCJ dezvăluit de reprezentanții sindicaliștilor din ANAF, declara că nu știa despre existența acestui protocol, însă este de părere că a fost un lucru bun, pentru guvernarea lui prioritatea a fost recuperarea sumelor furate și combaterea evaziunii fiscale.

Foto:Mediafax