Președintele Iohannis a deschis prima ședința a Guvernului Orban, declarând că este bucuros și respiră ușurat că la Palatul Victoria s-a instalat un nou guvern, lansând un tir de critici la adresa fostei guvernări și transându-i noului premier Orban câteva linii de lucru ale noului Guvern PNL.

„Probabil mulți se întreabă de ce am venit eu, astăzi, la ședința de Guvern. În primul rând pentru că domnul prim-ministru m-a invitat și în al doilea rând am venit pentru că astăzi se va tranșa o problemă foarte importantă și anume chestiunea comisarului european, a propunerii pe care România o va trimite la Comisia Europeană.

Mulțumesc, domnule prim-ministru, pentru invitație și dați-mi voie să vă felicit oficial, fiind oficial prima ședință de Guvern, pe dumneavoastră și pe toți membrii Guvernului. Să vă spun – am spus-o și ieri, o spun astăzi foarte deschis – că eu respir ușurat că avem un nou guvern, un guvern care acum chiar este hotărât să se implice pentru români, pentru rezolvarea problemelor țării. Dați-mi voie, de asemenea, să subliniez că mi se pare un act de mare curaj din partea Partidului Național Liberal că a preluat guvernarea în această formulă. Este evident un act de curaj să preiei guvernarea cu un guvern minoritar, în situația în care numărul de parlamentari va trebui negociat pentru fiecare proiect legislativ în parte. Sunt foarte bucuros că acest guvern este hotărât să abordeze frontal problemele cu care se confruntă România și românii, dovadă faptul că deja în prima ședință se discută chestiuni care au trenat și care trebuie rezolvate urgent. Pe de altă parte, recunosc, îmi pare foarte bine că anteriorul guvern eșuat a plecat. Părerea mea o cunoașteți, în ultimii 30 de ani motivul principal pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, nu s-a dezvoltat mai bine, este existența PSD, sau a fost existența PSD, la butoane, cum se spune. Dar ultimii trei ani au depășit orice imaginație. Guverne care realmente au început cu proceduri pe care nu și le-a imaginat absolut nimeni – atacuri sistematice asupra justiției române, atacuri sistematice împotriva luptei anticorupție, atacuri sistematice împotriva investitorilor, o absurditate de neimaginat, atacuri sistematice asupra mediului de afaceri privat din România. Foarte bine că s-a terminat acea perioadă de guvernări toxice pesediste! Acum, noul guvern are enorm de mult de lucru.”.

De asemenea, președintele Iohannis a mai declarat la ședința de guvern că PSD a cheltuit toți banii României, urmând ca noul ministru de Finanțe să facă o situație cu privire la acest aspect.

“Deja am aflat de la unii dintre miniştri că situaţia pe care au găsit-o în ministere este una foarte proastă. Din păcate, deja cred că s-a încetăţenit noţiunea de moştenire dezastruoasă pe care au găsit-o miniştrii când au preluat situaţiile din ministerele lor. Deja ştim că pesediştii, înainte de plecare, au golit finanţele publice şi, practic, acum suntem în situaţia să vedem cum putem să acoperim plăţile care sunt scadente. Va fi foarte complicat, înţeleg de la noul ministru al Finanţelor, să se închidă bugetul pe anul în curs. De asemenea, va fi foarte complicat de construit bugetul pentru anul viitor. Am avertizat de mai multă vreme că pesediştii cheltuie banii românilor şi nu rămâne nimic în urmă. Din păcate, se pare că am avut dreptate”

a susţinut Klaus Iohannis.

Reacția PSD la aceste acuzații a fost promptă, fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, declarând că era de așteptat ca Guvernul Orban să vină cu asemenea scuze.

„Era de așteptat ca domnul Orban să înceapă cu această acuză că nu sunt bani. Probabil asta vor continua zi de zi să spună. Au spus că știu care e situația. Cine i-a pus să vină la guvernare dacă nu sunt bani. Noi, de bine, de rău, am închis situația financiară. Eu am spus că anul acesta se poate închide cu deficit de 3%. Normal că nu se poate, că e Guvernul Orban. Habar nu au ce e ăla minister, habar nu au ce înseamnă administrație, dar s-au grăbit să guverneze.

Eu am spus mereu că în România sper să nu mai fie politicieni fără caracter. Domnul Orban confirmă că acest lucru e foarte departe”,

a spus Eugen Teodorovici.