Prezentă la Bruxelles , Viorica Dăncilă s-a întâlnit marți, 4 iunie, cu preşedintele şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans. În cadrul întrevederii, liderii europeni au salutat “abordarea europeană” a prim-ministrului Viorica Dăncilă şi sprijinul Guvernului României pentru proiectul european.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în cadrul întâlnirii, au fost discutate, de asemenea, rezultatele alegerilor europarlamentare. Cei doi lideri europeni au salutat angajamentul Guvernului României de a nu avansa reformele controversate din sistemul judiciar.

“Președintele Juncker i-a mulțumit premierului Viorica Dăncilă pentru activitatea excelentă de până acum a Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, care a închis peste 100 de dosare, dintre care cele mai importante sunt cele privind Poliția Europeană de Frontieră și Garda de Coastă, Autoritatea Europeană pentru Muncă, Directiva Copyright și Directiva Gaz. Președintele CE a subliniat că această abordare trebuie să continue, în special în ceea ce privește avansarea Cadrului Financiar Multianual și pregătirea Agendei Strategice 2019-2024.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au salutat angajamentul Guvernului României de a nu avansa reformele controversate din sistemul judiciar și reluarea imediată a dialogului în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, cu scopul de a înregistra progrese în reformele din sistemul judiciar și în lupta împotriva corupției. Cei doi oficiali au reconfirmat angajamentul Comisiei Europene de a lucra în strânsă cooperare cu autoritățile române pentru a găsi soluții în privința aspectelor legate de statul de drept și pentru a relua progresele în cadrul MCV.” a transmis Biroul de Presă al Guvernului.

Miercuri, la ora 15:00, premierul Dăncilă se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Viorica Dăncilă conduce delegația PSD la consultările pe tema implementării rezultatului de la  referendumul din 26 mai, de la Palatul Cotroceni.

Victor Ponta nu a ezitat să taxeze acesta turnură a guvernului și premierului Viorica Dăncilă. “Eu m-am dus sa negociez cu Barosso pentru Romania si PSD, nu m-am dus sa ma predau neconditionat ( si sa fiu chiar entuziasmat de predare!”

“Este bine ca discursul antieuropean al PSD a incetat / noi la ProRomania am spus mereu acest lucru (si toti care conduc azi PSD ii tineau isonul lui Liviu Dragnea in toate atacurile -acum s-au spalat pe maini ca Pilat din Pont)!
Este totusi gretos sa ii vezi pe “Patriotii din Europa” care se bateau cu caramida in piept pana pe 26 si faceau manele contra lui Timmermans cum dau din coada si se gudura pe langa cei pe care ii injurau pana acum o saptamana!
Macar Liviu Plesoianu a ramas pe pozitie – e prima data cand il apreciez si singurul lucru pentru care merita apreciat / in rest vorbeste numai prostii si serveste din ignoranta propaganda Sputnik in Romania !

Imi vine sa rad cand imi amintesc ca, de peste un an, toata Propaganda PSD ma acuza pe mine ca am primit in 2012 “Lista lui Barroso”! Pai eu am negociat pentru Romania si pentru PSd – nu m-am dus sa ma predau neconditionat ( si sa fiu chiar entuziasmat de predare)!”

A scris Victor Ponta pe Facebook.

Din acest moment, în mod oficial, PSD e oferit pe tavă Sistemului de niște meduze politice. Asistăm la sacrificarea ritualică a partidului pe altarul Noii Securități. Totul în aplauzele celor care au reevaluat-o brusc pe Dăncilă, călăul oricărui principiu…

La Congres, se va decide: partid condus de meduze sau partid condus de oameni liberi, partid condus de nulități de clei, capabile să ia altă formă de la o zi la alta, ori partid condus de ființe bipede, cu mers perpendicular pe sol și principii solide! Dacă, post-Congres, partidul va merge mai departe agățat de fustele unor doamne și unor domni care ar da și din coadă, dacă ar avea, pe lângă stăpânii lor din țară și din străinătate, atunci PSD chiar nu va mai conta. Dacă și numai dacă, post-Congres, PSD se va elibera de nulitățile de clei și va merge alături de oameni verticali, atunci mai are rost prezența mea în acest partid.

Eu nu susțin meduze! Fără meduze în politică și în funcțiile publice! Fie să FIM oameni, nu meduze!

A scris Liviu Plesoianu.

Foto:Gov.ro