În cursul zilei de joi, PNL anunța că a denunțat PSD la DNA, acuzându-i pe aceștia că în urma unui contract cu Poștă Română, aceștia au distribuit materiale electorale odată cu pensiile destinate pensionarilor, Poștă Română fiind acuzată la rândul ei că a încălcat regulamentul datelor personale (GDPR) oferind Partidului Social Democrat o baza de date în acest sens.

Poșta Română reactioneaza în acest sens și susține că nu a încălcat regulile GDPR prin contractul încheiat cu Partidul Social Democrat, în acest caz nefiind necesară prelucrarea de date, fiind vorba despre trimiteri neadresate, distribuite gospodăriilor dintr-un anumit areal, informează un comunicat al instituției, scrie Mediafax.

„În cazul acestui contract nu este necesară prelucrarea de date, fiind vorba despre trimiteri neadresate, distribuite gospodăriilor dintr-un anumit areal. Deşi s-a vehiculat că aceste pliante au ajuns la pensionari înmânate împreună cu talonul de pensie, aceasta este o dezinformare voită a opiniei publice şi în neconcordanţă cu realitatea. Pliantele au fost distribuite la cutii poştale. Mai mult, numărul de pliante ce face obiectul acestui contract este semnificativ inferior numărului de pensionari existenţi, deci aceste pliante nu au fost înmânate direct pensionarilor. În acest caz, beneficiarul, adică Partidul Social Democrat nu a primit niciun fel de bază de date din partea companiei”

Precizează Poșta Română în comunicatul remis sursei mai sus citate.

De asemenea în același comunicat, Poșta Română ține să precizeze faptul că de-a lungul timpului a colaborat cu numeroase societăți comerciale de stat sau private care au folosit serviciile Poștei Române de distribuire a pliantelor publicitare, precum și cu partide sau alte formațiuni politice, printre acestea numărându-se: Partidul Naţional Liberal – PNL, Uniunea Democrată Maghiară din România – UDMR, Unuinea Salvaţi România – USR, Partidul Mişcarea Populară – PMP, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE, Partidul Social Democrat – PSD, dar şi candidaţi independenţi.

„Totodată, referitor la protocolul care s-ar fi încheiat între Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) şi PSD, precizăm că Poşta Română, în afară de un contract comercial nu încheiat niciun alt fel de protocol cu Partidul Social Democrat. SLPR şi Poşta Română sunt entităţi juridice diferite, cu activităţi separate şi nu se subordonează una, alteia. Angajaţii se supun unor reguli stricte privind desfăşurarea activităţii conform fişei postului fiecăruia, semnate şi asumate, în care nu există activităţi colaterale celor poştale. Repetăm, aşa cum am mai spus-o, că Poşta Română respinge orice acuzaţie de partizanat politic”

Mai precizează Poșta Română.

Sursa foto: facebook/pnl