Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat marți, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL, că în cazul în care prim-ministrul Viorica Dăncilă va merge în  Parlament pentru votul de încredere, Partidul Naţional Liberal a luat decizia să voteze împotriva remanierii guvernului.

„Partidul Naţional Liberal a luat decizia să voteze împotriva remanierii, ca urmare a schimbării configuraţiei politice, în cazul în care premierul Dăncilă se prezintă în faţa Parlamentului, conform prevederilor constituţionale, să ceară votul pentru remaniere”,

a afirmat, potrivit Agerpres, Ludovic Orban.

Potrivit președintelui liberal, după votul pe remaniere din Parlament, vor exista discuţii despre momentul cel mai potrivit pentru depunerea moţiunii de cenzură.

„Poziţia noastră este foarte clară – anume de a vota împotriva acestei remanieri, iar după votul la această remaniere să stabilim calendarul pentru moţiunea de cenzură. Obiectivul nostru fundamental este acela de a pune punct cât mai repede posibil acestei guvernări habarniste, acestei guvernări toxice care creează imense deservicii României şi care afectează perspectivele de dezvoltare ale României şi care riscă să înrăutăţească viaţa fiecărui român”,

a mai declarat Ludovic Orban.

Acesta a mai anunțat că pentru reușita demersului, începând de azi,  până în data de 20 octombrie „prezenţa parlamentarilor PNL la toate voturile importante din Parlament este obligatorie şi se sistează plecările în străinătate“.

Luni, după ședința Comitetului Executiv al PSD, Viorica Dăncilă a anunțat că săptămâna viitoare va cere în Parlament votul de încredere pentru Guvern.

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, marţi, că formaţiunea sa nu va vota în favoarea restructurării sau a remanierii Guvernului.

„Bine că până la urmă acest Guvern nefuncţional vine pentru un exerciţiul normal, democratic, la vot în Parlament. Noi, cei de la Pro România, nu vom vota pentru această… nici nu am înţeles, cred că nu a înţeles nici doamna Dăncilă dacă este remaniere, restructurare, nu am înţeles, până la urmă o să înţelegem. Atâta timp cât nu se doreşte o resetare a Guvernului şi a administraţiei şi, din păcate, o să mai pierdem multe zile, săptămâni şi luni extrem de importante pentru scoaterea României dintr-o criză bugetară care s-a transformat, din păcate, în economică. Retrăiesc momentul 2009. Şi în 2009 alegeri prezidenţiale, nu aveam Guvern şi eu cred că nu a uitat nimeni ce s-a întâmplat în 2010. Îmi pare rău că s-ar putea să retrăim şi anul 2010 cum îl retrăim pe 2009 şi parcă nu învăţăm niciodată din greşeli. (…) Votăm împotrivă”,

a spus Ponta, la Parlament.

Potrivit acestuia, parlamentarii Pro România vor participa la şedinţa din Parlament în care se va supune la vot restructurarea sau remanierea Guvernului.

Foto:Mediafax