Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, susţine că PNL „dispreţuieşte” românii care muncesc şi „îi ameninţă” cu tăieri de venituri, atrăgându-i atenţia liberalului Florin Cîţu că a pus „o etichetă” pe milioane de oameni care muncesc cinstit când a spus că bugetarii câştigă dublu faţă de angajaţii din privat, conform agerpres.

„PNL dispreţuieşte românii care muncesc şi îi ameninţă pentru a nu ştiu câta oară cu tăieri. Domnule Cîţu, să speraţi să nu aveţi nevoie să intervină pentru dumneavoastră un pompier <<praf>> la incendiu, un medic <<praf>> la UPU sau un poliţist <<praf>> dacă vă aleargă cineva cu un cuţit la brâu, aşa cum s-a întâmplat acum câteva zile la Craiova, când un poliţist aflat în timpul liber a sărit şi l-a imobilizat cu mâinile goale pe agresor. Aţi pus o etichetă pe milioane de oameni care muncesc cinstit şi o fac pentru ca societatea asta să funcţioneze. V-aţi bătut încă o dată joc de români făcând această afirmaţie. Începeţi dumneavoastră, domnule Cîţu, senator în Parlamentul României, plătit de la bugetul de stat, şi plecaţi acasă sub eticheta de ‘bugetar praf’. Pentru că nimeni nu v-a ales să staţi acolo pe banii românilor ca să îi dispreţuiţi, să îi jigniţi şi să le luaţi veniturile. Doar aşa, pentru că aţi decis dumneavoastră că bugetarii sunt <<praf>>”,

a scris Fifor, miercuri, pe Facebook, ca răspuns la postarea lui Cîţu.

Liderul senatorilor PNL, Florin Cîţu, a afirmat că salariile nete ale bugetarilor sunt duble faţă de cele din sectorul privat.

„Vine momentul adevărului! În medie, salariile nete ale bugetarilor sunt duble faţă de cele din sectorul privat. (…) Bugetarii primesc tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, zile libere şi, cel mai important, siguranţa că, indiferent de cât de prost îşi fac meseria, nu pot să fie concediaţi. Tot ce primesc în plus bugetarii este susţinut de taxe plătite de privaţi. Este clar că bugetarii sunt privilegiaţii societăţii. (…) Trebuie să avem curajul să recunoaştem toţi acest lucru. Restul românilor, din ţară şi din străinătate, muncesc pentru ca bugetarii să trăiască bine, chiar dacă majoritatea sunt praf la locul de muncă. (Există o parte dintre bugetari care merită fiecare leu pe care îl primesc. Ei sunt singurii care rămân în guvernarea liberală.) O discriminare nenorocită care trebuie să dispară din societate. Ajunge!”,

a scris Cîţu pe aceeaşi reţea de socializare.

Sindicatul Bugetarilor SED LEX solicită demisia senatorului PNL Florin Cîțu, pe fondul declarației acestuia potrivit căreia bugetarii ar trebui să renunțe la vouchere, sporuri și pensii speciale, amintindu-i liberalului că este plătit din taxele și impozitele românilor, conform Mediafax.

„Biroul Executiv al Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX este obligat să completeze solicitările de reorganizare a sectorului public pe care domnul Florin Cîțu le propune ca măsuri ale Partidului Național Liberal, în situația în care ajunge la guvernare, respectiv:

1) Respectarea voinței populare exprimată prin referendum și micșorarea numărului de parlamentari la maxim 300 din cei 540 cât sunt în prezent.

2) Respectarea voinței poporului de a limita activitatea parlamentară la o singură cameră.

3) Retragerea din sectorul bugetar a tuturor „pilelor”, relațiilor celor din partidul pe care îl reprezintă și care au fost aduși forțat în sectorul „bugetar”, așa cum îl numește dânsul, fără a înțelege însă foarte clar ce înseamnă sectorul bugetar.

4) Luarea de măsuri împotriva colegilor care, în perioada în care s-au aflat la conducere, nu au reușit să realizeze o autostradă, nu au reușit reducerea niciunei taxe, dimpotrivă acum suntem în situația în care renunțăm la taxele care au fost introduse pe timpul guvernării PNL”,

au transmis reprezentanții SED LEX, printr-un comunicat de presă remis, miercuri, MEDIAFAX.

Sursa citată îi mai spune lui Florin Cîțu că în cazul în care prevederile de mai sus ar fi fost respectate atunci liberalul nu ar mai fi fost senator al României.

„Domnule Florin Cîțu, dacă toate cele de mai sus ar fi fost respectate, dumneavoastră nu ați mai fi fost senator acum și nici nu ar mai fi trebuit să dețineți o funcție în statul român vreodată. Nici măcar nu ați avut curiozitatea să faceți o analiză în ceea ce privește impactul introducerii tichetelor de vacanță asupra industriei hoteliere și dezvoltării acestui segment de activitate. Cât de lipsit de caracter să fii după ce ani de zile ai condus România, ai luat măsuri care ne-au adus în această situație, să vii acum să critici ce ați distrus cu bună-știință în țara asta în ultima perioadă”,

a precizat sindicatul, în comunicatul de presă.