Mihai Chirica se declară amuzat de rezoluţia adoptată de liberalii ieşeni şi, într-un comunicat de presă, spune că Marius Bodea, fostul său contracandidat din partea PNL la Primăria Iaşului, greşeşte când refuză sprijin necondiţionat în campania pentru alegerile prezidenţiale.

„Să fii întotdeauna sub scorul partidului, aşa cum este <<deputatul zero>> Marius Bodea, să fii responsabil de campania electorală a domnului preşedinte Klaus Iohannis în municipiul Iaşi şi să refuzi un sprijin necondiţionat – acesta este o dovadă de lipsă de responsabilitate, de infantilism, ba chiar de prostie… politică. Dar tot ceea ce contează acum este că domnul preşedinte Klaus Iohannis se poate baza pe sprijinul meu. După ce domnul Klaus Iohannis va câştiga un nou mandat de preşedinte al României, rămâne de văzut ce decizie voi lua”,

a anunţat Mihai Chirica într-o postare pe Facebook.

Atacul lui Chirica vine în contextul în care Biroul Politic Local al PNL Iaşi a adoptat o rezoluţie privind relaţia liberalilor cu Mihai Chirica, chiar dacă edilul Iaşului a anunţat că îl va susţine pe Klaus Iohannis în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, relaţia dintre PNL Iaşi şi Mihai Chirica nu se va schimba, au susținut liberalii, care, de asemenea, au anunțat că PNL la Iași va avea propriul candidat.

Foto: facebook/mihaichirica