Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că nu s-a hotărât încă, însă nu exclude candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD la Congresul din februarie. El a afirmat că va discuta cu colegii din partid despre acest aspect.

Liderul PSD a susținut că viitoarea conducere a PSD ar trebui să fie una „mult mai deschisă“, o soluție în acest sens fiind promovarea candidaturii pe moțiune.

„Mult mai deschisă, poate o să promovăm şi noi la congres această idee de a veni cu candidaturi pe moţiuni. Adică vii cu un program politic, cu o echipă în faţă congresului. Fiecare să prezinte programul şi echipa, şi viitorul partidului. Lucru pe care o să îl discutăm în Biroul Permanent”,

a declarat Marcel Ciolacu, marți la TVR 1.

Președintele interimar al PSD a susținut că social-democrații au reuşit „performanţa” de a pierde două rânduri de alegeri, după trei ani de guvernare, apreciind că această performanță ar putea fi „un caz care se va preda” studenţilor de la SNSPA.

„PSD este un partid care după trei ani de guvernare, cu un program de guvernare, bun sau rău, dar aveam un program de guvernare, din punctul meu de vedere, coerent, după zeci de decizii bune luate, atât pentru români, cât şi pentru România, de eliminări de taxe, cu salarii, cu pensii, cu anumită coerenţă monetară, a ajuns să piardă două rânduri de alegeri. Cred că va fi chiar un caz care se va preda la SNSPA, la studenţi, cum am reuşit noi această <<performanţă>>”,

a afirmat, potrivit Agerpres, Marcel Ciolacu, la TVR1.

Conform președintelui interimar al PSD, Congresul PSD va avea loc până pe 29 februarie 2020 iar la viitorul CEx al PSD vor fi invitați şi primarii şi preşedinţii de consilii județene. În opinia liderului PSD, chiar dacă lucrările vor dura mai mult, implicându-se şi colegii din teritoriu, atunci şansele de a lua decizii greşite se reduc substanţial.

Foto:Mediafax