Mai multe cadre didactice de la facultățile de Drept din București, Timișoara, Cluj-Napoca și Sibiu au adresat miercuri o scrisoare deschisă premierul Viorica Dăncilă, prin care îi cer să nu adopte Codul administrativ prin Ordonanță de urgență, informează Mediafax.

„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la intenția Guvernului de a adopta Codul administrativ prin intermediul delegării legislative, cadrele didactice semnatare ale prezentei scrisori atrag atenția cu privire la consecințele negative pe care o asemenea măsură de politică legislativă a Guvernului României le poate avea asupra bunei funcționări a sistemului administrativ din România”

Se arată în scrisoarea în care profesorii mai atrag atenția că, potrivit Constituției, ordonanțele de urgență pot fi adoptate numai în situația în care sunt întrunite în mod cumulativ trei condiții: existența unei situații extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată și urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței.

Aceștia menționează că, de altfel, Codul administrativ a fost adoptat de Parlament în 2018 și declarat neconstituțional, iar în asemenea situații, procesul legislativ trebuie reluat.

Cadrele didactice semnatare ale scrisorii își exprimă încrederea că Guvernul României va acționa în limitele competenței sale constituționale, „eventual transformând proiectul de ordonanță de urgență în proiect de lege privind Codul administrativ, urmând ca acest proiect să fie depus în Parlament și supus dezbaterilor parlamentare”.

Scrisoarea deschisă este semnată de Alexandru Sorin Ciobanu, Bogdan Dima, Simona Gherghina și Monica Amalia Rațiu de la Facultatea de Drept a Universității din București, de Cristian Clipa, de la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității de Vest din Timișoara, de Dacian Cosmin Dragoș și Ovidiu Podaru, de la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și de Manuel Guțan, de la Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.