Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a anunțat într-un mesaj postat pe contul oficial de Facebook al partidului, că PNL trebuie să vină, pe modelul european, cu un “Guvern suplu“, format din 14, maximum 15 ministere.

“Nu putem guverna, ca liberali, cu 28 de miniştri, cu 100 şi aproape 60 de agenţii, oficii, autorităţi, cu vreo 40 şi ceva de servicii deconcentrate în teritoriu, cu peste un milion de angajaţi în sectorul public. Nu se poate! Noi, ca partid, trebuie să venim cu un Guvern suplu, european, de 14, maximum 15 ministere, cu o reformă profundă a tot ce înseamnă toate celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale care plimbă hârtii şi atât, care nu fac altceva decât să reprezinte o frână în calea initiaţivei individuale”, arată Ludovic Orban, într-o postare publicată pe pagina de Facebook a PNL.

În opinia liderului liberal, actualul sistem, pe care îl cataloghează ineficient, nu mai poate fi menţinut.