În cadrul unei ceremonii desfășurate joi la Palatul Cotroceni, preşedinţii PNL, USR, PMP şi Pro România, Ludovic Orban, Dan Barna, Eugen Tomac şi respectiv Victor Ponta au semnat alături de președintele României, Klaus Iohannis, acordul politic naţional pentru consolidarea parcursului european al României. Potrivit unor declarații făcute de liderul PNL, Ludovic Orban, la un post de televiziune, pactul propus de președintele Iohannis va fi semnat și de către UDMR.

„Din informaţiile pe care le am, am înţeles că au luat decizia să semneze şi ei pactul. Din ce am înţeles, preşedintele Kelemen Hunor nu putea să participe şi e nevoie de preşedinte pentru a semna pactul. Probabil vor semna la o dată ulterioară”, a afirmat Ludovic Orban, joi seară la B1 TV.

În cadrul ceremoniei de la Palatul Cotroceni, Klaus  Iohannis a declarat că lista semnatarilor rămână deschisă, făcând trimitere la lipsa de la ceremonia de semnare a acordului politic, a reprezentanților UDMR dar mai ales a celor de la PSD și ALDE.

Tot la B1.TV, Ludovic Orban, a mai spus că şansele ca moţiunea de cenzură initiată de Partidul Național Liberal să treacă sunt mai mari decât la celelalte moţiuni de după decembrie 2016, susţinând că, până în acest moment, se poate baza pe 214-215 voturi, “nu foarte departe” de cele 233 necesare pentru a trece moţiunea, iar negocierile individuale vor continua “până în ultima zi“.

Foto:Facebook