Prima zi a celei de-a doua runde de negocieri în vederea susținerii Guvernului Orban a fost una fructuoasă pentru premierul desemnat. Cu excepția PMP, care a anunțat că va lua o hotărâre după întrunirea Colegiului Naţional al PMP, Ludovic Orban s-a înțeles, marți, cu USR, ALDE și UDMR, discuțiile cu Pro România fiind programate miercuri.

După consultările de la Parlament cu delegația liberală, președintele USR, Dan Barna, a anunțat că s-a ajuns la un acord cu premierul desemnat Ludovic Orban pentru un vot asupra viitorului guvern liberal. Dan Barna susține că Ludovic Orban a fost de acord cu prioritățile USR.

„Astăzi am venit la aceste consultări cu un acord politic în care am introdus un calup de 4 priorități, asupra cărora am căzut de acord. Premierul desemnat a fost de acord și am ajuns la o înțelegere. Tocmai pentru că avem perspectiva imediată a alegerilor anticipate, am precizat că acest obiectiv trebuie să rămână pe masă. Am ajuns la finalul discuției la un acord, mai sunt mici retușuri și probabil joi sau vineri va fi prezentată lista guvernului și programul de guvernare, iar atunci vom lua o decizie în privința votului. Am ajuns la un acord prin strângerea de mână, urmând să așteptăm lista guvernului.”,

a declarat Dan Barna după consultările cu premierul desemnat.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, se declară mulțumit după discuțiile purtate cu liberalii pe tema susținerii Guvernului Orban. Liderul UDMR susține că Guvernul Orban are şanse să fie validat în Parlament, însă UDMR vrea un acord scris de colaborare. Acesta susține că i-a lăsat premierului desemnat textul unui acord scris prin care liberalii se angajează ca viitorul guvern să nu dea OUG și să nu își asume răspunderea guvernamentală în domenii precum justiție, legea electorală și administrație.

„Am spus că aşteptăm de la noul Guvern să nu îşi asume răspunderea guvernamentală şi să nu dea OUG în Justiţie, pe sistemul electoral şi administraţie. Rectificarea de buget trebuie să o faci prin OUG. Am spus şi am recomandat să fie respectate toate legile adoptate în Parlament şi tratatele internaţionale ratificate de România în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor etnice şi nu numai şi trebuie să încercăm să relansăm tot ce nu s-a făcut în domeniul restituirii proprietăţilor în limita competenţelor guvernului”,

a declarat, potrivit Mediafax, Kelemen Hunor, marţi, după consultările cu premierul desemnat.

Totodată, Kelemen Hunor susține că le-a cerut liberalilor, ca în cazul în care Guvernul Orban va fi validat, liberalii trebuie să prezinte proiectul de buget pentru anul vitor până pe data de 15 decembrie.

În condițiile în care liberalii, în urma consultărilor de marți, au ajus la un acord cu ALDE și UDMR, susținerea Guvernului Orban de către PMP urmând a fi hotărâtă în urma unei decizii a Colegiului Naţional al PMP, după ce președintele Eugen Tomac a declarat că nu a ajuns la un consens cu premierul desemnat, deoarece acesta l-a informat că nu va respecta cerinţele PMP, respectiv intrarea la guvernare a PMP, OUG pe legea electorală cu privire la alegerea primarlor în două tururi și nici înfiinţarea unui minister pentru relaţia cu Republica Moldova.

Premierul desemnat Ludovic Orban consideră că în urma negocierilor a ajuns la un acord politic cu toate formațiunile din Opoziție și se arată optimist asupra votului din Parlament.

„Negocierile au decurs bine, ne-am înțeles bine, cu aproape fiecare formațiune politică am convenit un cadru de colaborare politică, acorduri care se vor concretiza și care vor fi supuse aprobării forurilor statutare din PNL și pentru fiecare partid în parte. Sunt foarte optimist și încrezător că va trece acest guvern. Am avut, în mod evident, câteva puncte în care nu am putut ajunge la un acord. Nu am putut accepta un minister pentru Republica Moldova, dar suntem de acord cu înființarea unui departament în subordinea premierului. De asemenea, în ceea privește alegerea primarilor în două tururi, PNL susține cu toată tăria alegerea primarilor în două tururi. În ceea ce privește participarea la guvernare, nu s-a exprimat dorința de a participa la guvernare cu miniștri. În cadrul negocierilor s-a concluzionat că va fi un guvern monocolor liberal, dar și cu tehnicieni la anumite ministere”,

a spus Ludovic Orban.

Potrivit calendarului anunțat de premierul desemnat Ludovic Orban, marți au loc întâlniri cu delegaţiile ALDE, PMP, UDMR şi USR, iar miercuri cu reprezentanţii Pro România.

Situația voturilor, din punctul de vedere al PNL, la acestă oră:

  • PNL – 96 de voturi;
  • ALDE  – 25 de voturi ;
  • UDMR – 30 voturi;
  • USR – 40 de voturi;
  • Minorităţile naţionale – 17 voturi;
  •  5 voturi de la independenţii Oana Bîzgan, Adrian Dohotaru, Gabriel Petrea, Sorin Bota şi Mihăiţă Găină.

Total: 213 voturi din minimul necesar de 233 de voturi, pentru ca guvernul să fie validat în Parlament.

Foto:Mediafax