Președintele PNL, Ludovic Orban, acuză PSD că face tot posibilul să boicoteze referendumul prin emiterea unui ordin ca oamenii să fie intimidați și dezinformați cu privire la referendum, încălcând drepturi și libertăți.

”Au apelat la toate subterfugiile posibile pentru a boicota acest referendum. Au interzis clipul electoral al președintelui, au refuzat să ofere timpi de antenă pentru promovarea referendumului, intimidează oamenii din instituțiile publice să nu meargă la vot la referendum, au dat ordin ca oamenii să nu fie informați că există și buletine de vot pentru referendum. Fac tot ce pot să boicoteze acest referendum.

Au călcat în picioare drepturile și libertățile cetățenilor români. Nu vă lăsați manipulați, nu vă lăsați intimidați.”

A declarat Ludovic Orban, într-o conferință de presă.