Deputatul PSD, Liviu Pleșoianu, reacționează dur la deciziile de remaniere luate astăzi în coaliția de guvernare considerând că aceste decizii au fost “ordonate” de “sistem” prin vocea președintelui Iohannis, iar cei doi lideri au coaliției s-au conformat făcând remanierile cerute.

”Prin vocea lui Iohannis, Sistemul a ordonat remanierea doamnei Dan și a domnului Meleșcanu. Iar doamna Dăncilă și domnul Tăriceanu au acționat întocmai și la timp. Asta e realitatea…

Cât despre explicațiile privind retragerea sprijinului politic pentru Meleșcanu… Cum să spui că îl retragi pentru că “sunt percepții negative privind votul din diaspora”!? Dar de ce nu l-ați retras când (ani întregi) au existat percepții negative ale votanților PSD și ALDE cu privire la faptul că domnul Meleșcanu nu are absolut NICIO reacție atunci când diverși ambasadori o iau razna pe câmpii!?

Doamna Dăncilă, domnule Tăriceanu, vă urez mult succes! Să vă voteze atunci pe dvs. cei din spatele domnului Iohannis… A, să nu uit: să vă voteze și domnul Isărescu!”

Scrie Liviu Pleșoianu.

UPDATE: Citește aici replica premierului Dăncilă la aceste acuzații!