Numirea lui Alin Dan Ignat, prim-vicepreşedinte al Tineretului Naţional Liberal, consilier local în Alba Iulia și cântăreţ amator și proprietarul unei cafenele, în funcția de secretar de stat la Ministerul Muncii din guvernarea Orban stârnește un tir de ironii din partea fostului ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, care consideră că prin această numire „o să murim de râs cu ăștia!”.

„Ne-au cotropit <<specialiștii>> PNL! Cântăreț, proprietar de birt pe unde se adăpau liderii PNL Alba când le era sete, a aterizat direct secretar de stat la Ministerul Muncii! O să-i cânte <<Împodobește, mamă, bradul!>> ministrei Baubau de Crăciun ca să îi mai treacă supărarea că o pocnește zilnic Vasilcoiu… O să murim de râs cu ăștia!”,

scrie Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.

Alin Dan Ignat (33 ani), vicepreședintele PNL Alba Iulia și prim-vicepreședintele Tineretului Național Liberal, a fost numit secretar de stat la Ministerul Muncii în Guvernul Orban. Alin Ignat este, în prezent, consilier local la Primăria Municipiului Alba Iulia. Se află la primul său post la nivel central, după ce în campania electorală s-a făcut remarcat prin răspândirea a numeroase fake-news-uri pe Facebook.

„Începând de astăzi, mă alătur echipei guvernamentale a PNL, în calitate de Secretar de Stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Le mulțumesc pentru încredere Prim-Ministrului Ludovic Orban, ministrului Muncii, Violeta Alexandru, președintelui Mircea Hava și echipei PNL Alba Iulia și PNL Alba!

Un mare mulțumesc pentru susținere, colegilor din Tineretul Național Liberal și președintelui Mara Mareş!”,

a transmis Alin Dan Ignat pe Facebook.

Foto: facebook