Președintele României, Klaus Iohannis, într-o conferință de presă susținută, marți, la Cotroceni, a anunțat că nu este de acord cu propuneriile de miniștrii, dar nici cu demisiile până când PSD nu vine cu alte propuneri, apreciind că nu avem de-a face cu o remaniere ci cu o răfuială din interiorul PSD.

În legătură cu propusa remaniere am analizat situația și această remaniere este un fel de farsă, nu are absolut nimic cu îmbunătățirea actului de guvernare, chit că de asta am avea nevoie. (…)Nu are treabă cu agenda României, este mai degrabă o răfuială din interiorul PSD, ca atare această remaniere mi se pare neavenită. Pe de altă parte avem cele trei demisi, la un momendat aceste persoane vor pleca, însă cu cele trei propuneri nu sunt de acord, sunt persoane nepotrivite, în consecință nu accept această remaniere. Pentru a merge mai departe am discutat totuși cu premierul și am rugat-o fie să vină cu alte propuneri, fie să vină cu propuneri de interimari până când vin cu propuneri pe care le pot accepta. ( …) În ce privește varianta restructurării, deocamdată suntem în situația unei remanieri pe care am refuzat-o. Dacă parlamentul încearcă o restructurare, vom vedea, dar încercarea asta aș trata-o ca o încercare de ocolire a președintelui și vom vedea ce acțiuni se impun. (…) Nu iau act de demisii până nu știu care sunt noile propuneri.

A declarat Klaus Iohannis.