Klaus Iohannis a declarat, miercuri seară, că românii își doresc o altă guvernare și o vor avea, fără a da însă detalii legate de modul în care se va întâmpla acest lucru. De asemenea, Klaus Iohannis a reiterat ideea că această guvernare este una eșuată impunându-se o resetare a statului.

„Aşa cum ne-a arătat în nenumărate rânduri, PSD este specialist în a tărăgăna lucrurile, sperând ca oamenii să uite cui îi revine, de fapt, responsabilitatea. Vedem în aceste zile doar o luptă politică surdă pentru a rămâne cu orice preţ la putere. Tot ceea ce avertizam la începutul anului despre buget, din păcate s-a adeverit. Investiţii majore nu se fac, spitale şi autostrăzi nu se construiesc. PSD nu este preocupat de toate aceste lucruri, lucruri care sunt de maxim interes pentru oameni, ci doar de a-şi securiza puterea, scoţând funcţii la mezat. Aşa arată o guvernare eşuată. (…) Cei din Guvernul PSD au permis, prin incompetenţă şi inactivitate, ca imaginea instituţiilor statului să fie grav afectată. Astăzi, Poliţia Română – o instituţie fundamentală în România – are probleme de credibilitate din cauza politizării excesive. Am mai spus-o şi o repet: am ajuns aici pentru că guvernele din ultimii ani au umplut ţara de incompetenţi în funcţii, au fost daţi afară prea mulţi profesionişti şi au fost puşi în locul lor oameni incapabili. Guvernul PSD a făcut mult rău României şi ar fi trebuit să plece demult. Românii îşi doresc o altă guvernare şi o vor avea, o guvernare responsabilă, pentru ca împreună să facem România funcţională. Se impune o resetare a statului.”,

a declarat Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis nu a făcut nicio declarație în legătură cu numirile de miniștri și nici despre decorarea eroului de război decedat în atentatul de la Kabul, unde România a pierdut un diplomat, ofițer SIE, în vremea în care unul este grav rănit.