Într-o conferinţă de presă susținută la Arad, președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat că Uniunea va susține un guvern format în jurul PNL, dacă moţiunea de cenzură de joi va trece. Liderul maghiar a mai susținut că formațiunea sa nu este interesată în acest moment să intre la guvernare şi nici nu a pus condiţii pentru a vota moţiunea, pentru că nu ar avea ce să negocieze pentru perioada de un an care a rămas până la alegerile parlamentare și, cel mai probabil, vor susține un guvern minoritar condus de PNL.

„În acest moment nu ne interesează, nu este pentru noi o prioritate şi probabil că am susţine un guvern minoritar condus de PNL, dar nu căutăm să intrăm la guvernare”,

a declarat potrivit Agerpres, Kelemen Hunor.

Totodată, Kelemen Hunor, candidat al UDMR la alegerile prezidențiale din luna noiembrie, a înaintat o propunere celorlalţi candidaţi la alegerile prezidenţiale. Acesta le solicită candidaților să accepte un pact prin care se angajează la o campanie „fără atacuri la persoană şi jigniri“, bazată pe proiecte.

„Peste o săptămână începe campania oficială şi am văzut că în această toamnă era la modă, fiecare propunea câte un pact: un pact pentru alegeri anticipate – nu prea am înţeles de ce e nevoie, un pact pentru a menţine salariile, bunăstarea sau cum se vede dinspre PSD, un alt pact pentru nu ştiu ce subiect… Eu cred că înainte de alegerile prezidenţiale se poate face un singur pact şi nu legat de politică, fiindcă înainte de alegeri orice propunere de pact este un exerciţiu doar de imagine. Un singur lucru se poate face şi acest lucru îl propun: un pact prin care toţi candidaţii la alegerile prezidenţiale acceptă o campanie fără atacuri la persoană, fără jigniri şi discursurile se vor baza pe proiectele candidaţilor, pe programele lor”,

a declarat, duminică, preşedintele UDMR, într-o conferinţă de presă susţinută la Arad.

Foto: digi24