Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România(UDMR), a declarat joi că parlamentarii Uniunii vor vota proiectul legii bugetului de stat dacă propunerile negociate cu coaliţia PSD-ALDE vor fi respectate, transmite Agerpres.

“Noi am luat şi o decizie, dacă astăzi, mâine, când în cursul dezbaterilor se va vota pe anexe, capitole şi articole, nu se va schimba nimic în ceea ce priveşte discuţiile noastre, atunci la votul final vom susţine legea bugetului. Este important – cât mai repede autorităţile locale şi tot ceea ce înseamnă adminstraţia centrală şi locală, sănătatea, învăţământul să aibă bugetul aprobat, investiţiile să fie aprobate şi să ştie toată lumea începând de săptămâna viitoare pe ce se poate baza. Oricum am pierdut două luni de zile. E o pierdere uriaşă, mai ales în zona de investiţii. Dacă lucrurile rămân aşa cum au apărut în proiectul şi în raportul pregătit de Comisia buget-finanţe, se poate aproba acest buget şi sperăm ca în decembrie cel târziu vom aproba bugetul pentru 2020”, a spus Kelemen Hunor.

Reprezentanţii Uniunii au avut propuneri pentru actualul buget dar, vor depune amendamente  pentru OUG 114, după ce bugetul pentru 2019 va fi aprobat.  Conform liderului UDMR,  Kelemen Hunor, discuțiile cu coaliția PSD-ALDE sau purtat pe seama investiţiilor, sănătăţii, infrastructurii, educaţiei, domenii care sunt incluse în legea bugetului.

“După discuţiile de săptămâna trecută şi aşa cum a apărut în proiectul care este în dezbaterea Parlamentului, cred că cele mai multe probleme au fost rezolvate şi la nivelul administraţiilor locale. Noi am cerut încă de anul trecut ca 100% din impozitul pe venit să rămână la nivel local, ceea ce s-a întâmplat. Au fost nişte chestiuni care necesitau nişte corecţii legate de asistenţa socială, protecţia copiilor, toate cheltuielile legate de persoanele cu handicap. Şi eu cred că, şi în acest segment, propunerile noastre au fost luate în considerare, au fost incluse în proiectul de buget şi lucrurile arată cu totul şi cu totul altfel decât acum două-trei săptămâni”, a afirmat Kelemen Hunor la Parlament.

La finalul declarațiilor făcute în Parlament, Kelemen Hunor a spus că este importan ca  bugetul să fie adoptat cât mai repede, pentru că întârzierea a fost mare și multe dintre domeniile importante, precum sănătatea, educația și investițiile, sunt afectate de această întârziere.

Foto:Agerpres