Cu 73 de voturi la 53 câte a obținut Alina Gorghiu, candidatul susținut de PSD, Teodor Meleșcanu, a fost ales din al doilea tur noul președinte al Senatului după demisia lui Călin Popescu Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu anunță sesizarea Curții Constituționale pentru încălcarea regulamentului Senatului, care, conform lui Tăriceanu, prevede faptul că fiecare formațiune/grup politic poate propune un singur membru, ALDE având o altă opțiune față de cea susținută de PSD din grupul senatorilor ALDE. Potrivit regulamentului Senatului, preşedintele este ales prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor prezenţi.

Preşedintele Senatului este al doilea om în stat, convoacă sesiuni ordinare şi extraordinare, conduce lucrările camerei şi asigură respectarea ordinii de zi, acordă cuvântul, moderează discuţiile, sintetizează problemele supuse dezbaterii, stabileşte ordinea votării, explică şi anunţă rezultatul votului, convoacă şi conduce lucrările Biroului permanent.

De asemenea, preşedintele reprezintă Senatul în relaţiile cu preşedintele României, Camera Deputaţilor, Guvernul, Curtea Constituţională, precum şi cu alte autorităţi şi instituţii interne sau internaţionale.

Premierul Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, reacţionează la votul prin care Teodor Meleşcanu a fost ales preşedinte al Senatului. Dăncilă acuză un “grup restrâns din ALDE” pentru ieşirea de la guvernare şi le întinde o mână “oamenilor responsabili” din partidul lui Tăriceanu. Potrivit premierului, votul din Senat demonstrează că PSD are în continuare majoritate în Parlament.