Guvernul liberal ar urma să să-şi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului pentru desfiinţarea SIIJ în luna ianuarie, mai exact după alegerea noii conduceri CSM, mizând pe faptul că o eventuală moţiune de cenzură depusă în urma angajării răspunderii ar avea puţine şanse să fie adoptată conform noi configurații parlamentare unde PSD pare a fi pierdut majoritatea. Calculele liberalilor însă ar putea fi date peste cap de ALDE şi UDMR, care nu doresc desfiinţarea SIIJ. UDMR nu susţine nici alegerea primarilor în două tururi, un alt motiv pentru care Guvernul Orban ar urma ca tot în ianuarie să își asume răspunderea la presiunile din partea USR-PLUS, deși, conform surselor politice, acest lucru nu se bucură de prea multă susținere a structurilor PNL din teritoriu.

Ce înseamnă asumarea răspunderii? Potrivit art. 114:

“(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.

(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2) , proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.”

Foto: Inquam/Octav Ganea