Uniunea Salvaţi România susţine că decizia CCR de a respinge proiectul de revizuire a Constituţiei pe care l-a iniţiat cu PNL ”ignoră votul a peste 6,4 milioane de români” şi anunţă că va continua lupta la nivel parlamentar pentru transpunerea rezultatelor referendumului din 26 mai, cât şi pentru adoptarea iniţiativei civice ”Fără penali în funcţii publice”, transmite agerpres.

“Actualii judecători ai Curţii Constituţionale au dovedit din păcate, încă o dată, prin decizia de astăzi, că sunt vârful de lance al penalilor din politica românească, lăsând acestora portiţa de a-şi acorda amnistie şi graţiere pentru faptele de corupţie. Aşteptăm motivarea deciziei CCR, dar sunt greu de imaginat argumentele pentru care nu putem revizui Constituţia astfel încât să respectăm rezultatele referendumului din 26 mai şi să scriem explicit interdicţia de amnistie şi graţiere pentru faptele de corupţie. Decizia de astăzi a CCR ignoră votul a peste 6,4 milioane de români şi arată, o dată în plus, cât de vitală este, pentru funcţionarea statului de drept şi a democraţiei, o reformare a CCR şi o depolitizare a acestei instituţii”

A declarat preşedintele USR, Dan Barna, potrivit unui comunicat de presă transmis joi.

Totodată, USR apreciază că nu mai există niciun impediment să fie transpuse cât mai rapid celelalte prevederi din proiectul de revizuire iniţiat de USR şi PNL.

Un atac la fel de șocant și cu puternice accente populiste la Statul de drept și CCR care reprezintă o instituție fundamentală a acestuia, a venit și din partea liderului PNL, Ludovic Orban, care a afirmat că indiferent de ce a decis CCR, PNL va face tot ce poate să transpună rezultatul referendumului din 26 mai într-o lege, precizând că în prezent Constituția nu prevede dreptul fundamental de a fi grațiat sau amnistiat

Aprecierea oportunităţii măsurilor de amnistie şi graţiere colectivă ori individuală revine Parlamentului, respectiv preşedintelui României şi nu poate fi impusă o interdicţie generală de acordare a acestora în privinţa anumitor infracţiuni, se arată într-un comunicat de presă al CCR transmis joi.

Plenul CCR a luat în dezbatere joi propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei iniţiată de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale USR, PNL, PMP şi PRO Europa. De asemenea, CCR a dezbătut propunerea legislativă pentru revizuirea Legii fundamentale iniţiată de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PSD şi ALDE.

Cu unanimitatea voturilor celor opt membri prezenţi, CCR a decis că propunerile legislative au fost iniţiate cu respectarea prevederilor art.150 alin.(1) din Constituţie.

CCR a statuat că o interdicţie constituţională prestabilită în privinţa vocaţiei cetăţenilor care au săvârşit o anumită categorie de infracţiuni de a beneficia de amnistie sau graţiere “încalcă principiul egalităţii, garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi demnitatea umană, valoare supremă a statului român”, conform agerpres.