Aristotel Căncescu, fostul președinte al Consiliului Județean Brașov și lider al PNL Brașov, a publicat pe contul personal de Facebook, o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis. Considerat a fi unul dintre baronii liberali, Căncescu îi amintește președintelui că acesta a ajuns la conducerea Partidului național Liberal și, implicit în poziția de candidat pentru alegerile prezidențiale, cu ajutorul său și îi cere acestuia să “înceteze  această campanie populistă în care implică Justiția și instituțiile statului.”

Totodată, fostul președinte al CJ Brașov le cere foștilor săi colegi din administrațiile locale ale PNL-ului să schimbe echipa de conducere a Partidului Național Liberal.

Klaus,

Ca fost președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL – și, ca unul dintre cei trei care te-au sprijinit să preiei conducerea PNL, poziție din care ai devenit apoi, automat, candidat la președinția României- îți cer să încetezi această campanie populistă în care implici Justiția și instituțiile statului. Acum 20 de ani, pe când eram senator, susțineam că avem nevoie de legi prin care să scoatem politicul din justiție. Am ajuns azi, după 30 de ani de la Revoluție, să ne străduim să scoatem justiția din politic. Dacă nu erau în politică oameni ca tine și ca Traian Băsescu, sigur s-ar fi reușit acest lucru.

Klaus,

Ai ajuns președinte datorită unor oameni ca mine, Țurcanu, Adomniței, Stavarache, Bâgiu, Scripcaru, Florea, Ciprian Dobre, Dobre, Uioreanu, Moloț, Frunzăverde și mulți alții, oameni care, la ora actuală sunt “penali”. Ar fi normal, Klaus, ca fiind promovat în această funcție de niște “penali”, să îți dai demisia. PNL-ul a fost masacrat în două rânduri. Mai întâi a fost Traian Băsescu, care după ruptura Alianței DA, a decimat de mai multe ori partidul nostru. A urmat tandemul Ponta-Maior, care a finalizat puținul care mai rămăsese. La ora actuală 70% dintre primarii și viceprimarii PNL au dosare penale sau sunt în urmărire penală.

Tu ce ai făcut, Klaus, pentru ei? Le promiți că dacă mai câștigi un mandat îi bagi pe toți la pușcărie! Un procuror dement le-a făcut aproape la toți primarii din județul Brașov, dosare penale, în mod obsesiv. Acești primari trebuie să fie prosti să te mai sprijine, pe tine și PNL-ul!

Brașovean fiind, am fost prieten cu Ludovic Orban, dar în partid nu l-am sprijinit niciodată, pentru că e arivist și nu are aptitudini manageriale. Abia a scăpat de un dosar penal și acum vrea o “justiție dreaptă”. Daca era condamnat, așa cum au pățit alți colegi de Parlament și ai domniei sale, mai era, oare, Justiția dreaptă?

Te-ai opus la legea codului administrativ, la legea codurilor penale, a incompatibilităților, deși cateva sute de aleși localiai PNL și-au pierdut mandatele. Tu ai scăpat.Ei, nu. Și tu crezi, Klaus, că acești oameni te vor mai ajuta? Te vor mai vota?”

În luna ianuarie, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un nou dosar în care este acuzat de fapte de corupţie, prejudiciul fiind estimat la 12,8 milioane de lei.

“Klaus, de cinci ani sunt măcinat într-un mizerabil proces penal pentru drumuri din județul Brașov, cu toate că în Brașov executam aceste drumuri la prețuri mult mai mici decât le făceai tu la Sibiu. Ca primar ai fost ajutat de toate guvernările de până în 2014. Eu, nu. M-am descurcat cu reursele mele proprii și brașovenii m-au votat de șase ori. Tu, în schimb, după ce te-ai văzut cu sacii în căruță, te-ai apucat să-i împroști cu noroi pe toți. Sunt convins că aroganța și lipsa ta de caracter le vei plăti în acest an.

Fac un apel la foștii mei colegi din administrațiile locale ale PNL- ului să schimbe această echipă din vârful partidului și să facă în România o justiție dreaptă, împreună cu celelalte forțe politice. Nu pentru a-i acoperi pe corupți, ci pentru a nu mai permite în viitor să se întâmple asemenea abuzuri.”

De reținut este că, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu, este unul dintre oamenii de baza ai campaniei electorale a președintele Iohannis, fiind unul dintre cei mai marcanți lideri PNL din teritoriu.

Foto:Adevarul.ro