Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) recomandă membrilor şi simpatizanţilor să răspundă ”Da” la întrebările referendumului din 26 mai şi să voteze lista PNL pentru alegerile europarlamentare. ”PSD, ALDE sau UDMR nu s-au distanţat de campania de defăimare dusă de unii reprezentanţi ai PSD împotriva FDGR şi au votat legi care încalcă principiile statului de drept”, au transmis reprezentanţii formaţiunii, relatează News.ro.

”1. să se prezinte la vot în 26 mai pentru a alege membrii viitorului Parlament European;

2. să nu voteze listele de candidaţi ale partidelor din coaliţia de guvernare, adică PSD, ALDE sau UDMR, deoarece nu s-au distanţat de campania de defăimare dusă de unii reprezentanţi ai PSD împotriva FDGR şi au votat legi care încalcă principiile statului de drept;

3. să voteze pentru un partid proeuropean şi anume PNL, partid care a anunţat sprijin pentru Klaus Iohannisîn campania electorală pentru un nou mandat la Preşedinţia ţării şi este partenerul de coaliţie al FDGR în consiliul judeţean şi municipal din Sibiu”.

Totodată, FDGR recomandă tuturor membrilor şi simpatizanţilor săi să meargă în 26 mai la referendum şi să răspundă cu ”da” la cele două întrebări formulate de preşedintele Klaus Iohannis.

”Astfel, ei îşi exprimă un Da la valorile europene şi la statul de drept funcţional”

Au transmis liderii FDGR, controversata formațiune politică  care este urmașa asumată a „Grupul Etnic German din România” ce a funcționat în România între anii 1940-1944 și se află sub tutela Reichului nazist din Germania. Începând cu 1990, formațiunea poartă numele de Forumul Democrat al Germanilor din România, al cărui președinte a fost Klaus Iohannis în perioada când a fost Primarul Municipiului Sibiu, respectiv 2002-2013, asupra acestei conexiuni planând numeroase suspiciuni în ce privește legalitatea unor importante retrocedări ale unor clădiri istorice din Sibiu printre care se numără și muzeul Brukenthal care, recent, a fost gazda dejunului de lucru al summit-ului informal al CE de la Sibiu.