Florian Coldea, a fost audiat la Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) în dosarul în care este inculpată Laura Codruța Kovesi, despre care a declarat la ieșirea de la audieri, că nu are cunoștințe despre presupusele ilegalități comise de aceasta, considerând colaborarea dintre SRI și DNA a fi fost 0 colaborare legală care acum deranjează însă pe foarte multă lume.

„SRI a fost implicat în această operațiune de identificare/ localizare și aducere în țară a dlui Nicolae Popa. A fost considerată o operațiune de succes. Reflectă cooperarea bună între serviciile de informații și autoritățile de aplicare a legii, cooperare care am constatat în timp că deranjează foarte multe persoane. Am observat că multe persoane fac eforturi disperate ca această cooperare să afecteze capacitățile României de aplicare a legii, respectiv să vulnerabilizeze România, ca țară de frontieră a NATO și UE”

A declarat Coldea, precizând în mod expres că în ce o privește pe Kovesi nu are cunoștință de ilegalități comise de acesta.

„Personal, în nicio împrejurare nu am luat la cunoștință de vreo activitate care să fie infracțiune și nici la nivelul instituției n-am primit informații cu privire la posibile infracțiuni comise de doamna Laura Codruta Kovesi”

Reamintim faptul că în cursul dimineții de joi, fostul prim-adjunct SRI, Florian Coldea a fost audiat de către procurorii Secției de anchetare a magistraților în dosarul Laurei Codruța Kovesi privind extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia.

Tot în cursul zilei de joi a fost citat la audieri și fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, conform facebook.com/StiriGazetaRomana, care a declarat la ieșirea de la audieri că a fost audiat ca martor deși Ministerul Apărării nu avut nicio legătură cu dosarul în cauză.

“Am fost audiat că martor, Ministerul Apărării nu a avut nici o contribuție în problema aducerii lui Popa! (…) În funcțiile pe care le-am ocupat a fost normal să discut cu domnul Coldea, printre doctorantii mei s-a numărat și domnul Coldea, dar nu ne-am tras de șireturi.”

Sursa foto:  Inquam Photos / George Calin