Varianta cu Liviu Dragnea înscris în cursa prezidențială din partea Partidului Social Democrat nu este nouă, ipoteza a fost lansată anul trecut, într-o intervenție la Antena 3, de însuși Liviu Dragnea.

“La prezidenţiale trebuie să fie un candidat unic, voi stabili cu domnul Tăriceanu. Nu resping nici varianta cu mine, nici cea cu Tăriceanu. Alegem pe cine are mai multe şanse. Domnia lui Ioahnnis trebuie să înceteze. Încă cinci ani cu Iohannis înseamnă dezastru”, a declarat președintele PSD, la Antena 3.

De atunci, legat de candidatul PSD pentru funcția de președinte al statului nu s-a mai discutat, nici un anunț oficial legat de persoana care v-a intra în cursa electorală. Recent, preşedintele CJ Teleorman, Dănuţ Cristescu,  într-un interviu acordat pentru ziarulteleormanul.ro, anunța drept candidat PSD la alegerile prezidențiale, pe Liviu Dragnea.

R. -Domnule preşedinte, aş vrea să facem un salt spre politică, ţinând sema de faptul că, oricum, campania electorală a început deja, atât pentru alegerile europarlamentare, cât, mai ales, pentru cele prezidenţiale. Și-a propus PSD-ul să câştige aceste alegeri?

DC-Nu că ne-am propus, vom câştiga sigur ambele alegeri. La europarlamentare, eu cred că la nivel de ţară vom lua aproape 50 la sută din numărul de parlamentari, iar în ce priveşte judeţul Teleorman, vom obţine în jur de 60 la sută din voturile exprimate. Eu sunt convins că noi vom reuşi să scoatem la vot mai mult de jumătate din electoratul PSD-ului, atât la europarlamentare, cât şi la prezidenţiale, la acestea din urmă poate chiar undeva aproape de 60 la sută, iar în ce priveşte voturile, sunt absolut convins că vom avea cel mai mare procent de votanţi pentru candidatul PSD la Preşedinţia României.

…….

R – Domnule preşedinte, cine va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, ştiţi cumva?

DC– Liviu Dragnea.

Singura reacție legată de anunțul făcut de președintele CJ Teleorman venită din partea conducerii PSD, a fost oferită joi seara la Antena 3, de secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu.

“Dănuț Cristescu și-ar dori ca Liviu Dragnea să fie candidatul, așa cum poate și-ar dori câteva sute de mii de membri de partid. Pe 15 februarie încep analiza unui material gigant, la nivelul fiecărei localități. Am lansat o întrebare și o analiză vis a vis de candidat PSD, candidat ALDE sau candidat comun. Vom ști exact care e cea mai bună variantă și vom face anunțul. Este mult prea devreme. Analiza o facem cu mijloacele proprii ale partidului. Materialele au început deja să se strângă”, a declarat Codrin Ștefănescu, la Antena 3.