Liderul USR, Dan Barna, a declarat joi seara că indiferent cine va fi desemnat candidat din partea Alianței 2020 USR-PLUS pentru alegerile prezidențiale din toamna acestui an, are șanse să meargă în turul doi. Barna a mai precizat că și-ar dori să vadă în turul doi o confruntare între candidatul Alianței și actualul președinte, Klaus Iohannis.

“Alianţa 2020 USR-PLUS va avea un candidat propriu la alegerile prezidenţiale, cu siguranţă. Eu vreau să văd un tur doi între preşedintele Iohannis şi candidatul Alianţei USR-PLUS. Atunci va fi cu adevărat interesant şi consistent pentru România. În momentul de faţă, cine este candidatul PSD? Eu cred şi sunt convins că, indiferent cine va fi candidatul USR-PLUS, avem şanse foarte mari să intrăm în turul doi”, a afirmat Dan Barna, joi seară, la Realitatea TV.

Legat de moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, liderul USR a mai spus că în cazul în care nu trece, vor fi reluate negocierile în Parlament, adăugând că cel mai probabil în următoarele săptămâni va fi desemnat candidatul USR-PLUS la prezidenţiale, dar totodată va fi anunţată şi nominalizarea Alianței pentru funcția de premier.

În cazul în care moțiunea trece și Guvernul va pica, Dan Barna a declarat încă odată că USR va susţine parlamentar orice guvern fără PSD dar nu se va implica la guvernare.

În ce privește viziunea sa pentru prezindențiale, Dan Barna face o scurtă analiză a ultimilor doi președinți ai României, fiind de părere că dacă Băsescu a fost un președinte “superjucator” care a folosit institutiile statului in folos personal, Iohannis este un preşedinte “foarte instituţional formal” pe modelul unui “administrator de oraș”, USR-PLUS dorind să vină cu un președinte mai asumat care să fie prezent social.

“Am avut două tipuri de preşedinţi: un superjucător, domnul Băsescu, care cumva a transformat toate instituţiile în jetoanele tablei de joc personale, şi preşedintele actual, Klaus Iohannis, care este un preşedinte foarte instituţional formal. Cred că rolul de preşedinte ar trebui să fie cumva mai vizibil, mai asumat, trebuie să fie mai prezent social. (…) Klaus Iohannis a fost şi primar, este unul dintre atuurile domniei sale, pentru că a fost primar la Sibiu. Preşedintele României nu are un rol de administrator al unui oraş, rolul lui este de a reprezenta societatea consistent, de a transmite mesajele şi de a da viziunea pentru România.  Acesta mi se pare că este rolul principal al unui preşedinte. Fie dacă voi fi eu, fie dacă va fi domnul Dacian Cioloş, viziunea de pas mai departe de care are nevoie România va fi asigurată de USR PLUS”, a susţinut Barna, la Realitatea TV.

Foto:Mediafax